Aceasta a explicat, la RFI, că instituția are „un rol absolut esențial pentru apa pe care noi o bem, în primul rând, și, în al doilea rând, pentru lupta împotriva inundaților. Și această misiune, de fapt, înseamnă vieți pierdute dacă nu se întâmplă misiunea aceasta în mod real, sau vieți câștigate dacă avem infrastructura necesară”.
350 de milioane de euro pierduți
Ministrul Mediului a dezvăluit că instituția nu a reușit să acceseze fondurile europene.
„Au avut 350 de milioane de euro pentru a crea diguri, baraje, poldere, și nu au accesat banii respectivi. Practic la finalul a trei ani de zile un singur polder, un singur baraj au mai putut să fie salvate în negocierea Comisiei Europene. Avem raportul Corpului de Control, care chiar zilele acestea este pe finalizare, am trimis Corpul de Control la Apele Române pentru a verifica inclusiv partea aceasta de bani”.
„Este nevoie să fie scos din mâna unor oameni care până acum au dat investițiile nu în funcție de riscurile la inundații, ci în funcție de care erau directorii cu care eu mă înțelegeam din respectiva instituție, care erau directorii cu care directorul general avea înțelegeri, cu care putea să sune la un telefon și era totul în regulă, se rezolva totul”, a spus ministrul.
Împrumuturi pentru investiții
Soluția propusă include un plan de investiții bazat pe un studiu al Băncii Mondiale.
„În acest context eu vreau să trecem jalonul din PNRR, legea apelor, dar de asemenea să trecem și o strategie sau un plan, dacă vreți, de investiții bazat pe studiul făcut de Banca Mondială, pentru că avem un studiu făcut de Banca Mondială care ne spune foarte clar, de banii pe care îi vom obține prin legea apelor, prin acest fond, noi putem să facem aceste lucrări și le prioritizează Banca Mondială în funcție de riscul la inundații. Acest plan care trebuie să fie adoptat, indiferent de cine vine la Apele Române, în minister, el trebuie să fie respectat, adică ce vreau eu să spun cu asta, fondul respectiv care va fi creat va trebui să fie foarte clar reglementat, că nu poate să fie folosit nici pentru măril, sporuri, salarii sau orice alte lucrări inutile”.


