x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii De ce preferă firmele să-şi şcolească singure angajaţii

De ce preferă firmele să-şi şcolească singure angajaţii

de Alina Botezatu    |    26 Aug 2015   •   11:12
De ce preferă firmele să-şi şcolească singure angajaţii

Deşi piaţa de training e în creştere, firmele apelează tot mai mult la cursurile organizate intern. Tendinţa a apărut acum mai mulţi ani, dar s-a intensificat din 2013.

Piaţa de training este de 30-40 de milioane de euro, iar în acest an va creşte cu 15%, estimează Marius Opriş, partener al companiei de profil Ascendis. Ritmul de creştere ar putea fi mai mare, dar, în ultimii doi-trei ani, firmele organizează tot mai mult cursuri interne.

Cheltuieli mai mici...


Firmele fac tot mai multe training-uri interne pentru a reduce din costuri şi pentru că şcoala nu oferă specializările necesare pieţei.

„Pentru posturile tehnice precum operatori, reglori sau matriţeri, care sunt destul de greu de ocupat, am optat pentru acreditarea companiei ca furnizor autorizat de formare profesională în specializarea operator mase plastice. Astfel, reuşim să ne pregătim noi forţa de munca de care avem nevoie. Avem sesiuni de training şi în momentul în care lansăm noi proiecte şi este necesară pregătirea prealabilă a angajaţilor”, ne-a spus Iulia Pop, manager resurse umane la producătorul de mase plastice Teraplast.

De asemenea, firmele organizează tot mai des training-uri interne şi pentru a acoperi deca-lajul de competenţe dintre membrii echipei.

Din acest motiv, în ultimul an, unii angajaţi ai Teraplast au urmat training-uri clasice, precum cele din dome-niul tehnicilor de negociere, controlling, dezvoltare de produs, planificarea şi programarea producţiei.

...şi rezultate imediate

Informaţia se transmite mult mai uşor şi mai rapid la cursurile organizate intern, ne-a spus Mihaela Dinu, directorul de resurse umane al companiei de IT Softelligence. De asemenea, la aceste cursuri, participanţii pot pune în practică rapid cunoştinţele noi şi pot obţine feedback imediat de la colegi.

Acesta este primul pas

 De altfel, companiile îşi doresc ca, în urma unei sesiuni de training, angajaţii să îşi însu-şească elemente pe care să le folosească în activitatea de zi cu zi, ne-a precizat Adina Tîmplaru, Head of Corporate Communica-tions al retailerului Metro.

Evenimentele nu trebuie organizate pe timpul verii

Pentru a obţine rezultate du pă un training, acesta trebuie organizat în perioadele mai puţin aglomerate. „Nu este eficient ca organizaţiile să îşi planifice sesiunile de training vara, în perioada concediilor, în perioada noiembrie-decembrie, când presiunea business-ului pentru creşterea vânzărilor şi a încasărilor se resimte mai intens, dar nici atunci când nu sunt identificate nevoi reale de training”, ne-au spus reprezentanţii Lugera.

×