Cea mai mare companie românească de electricitată, în care statul deține 80% iar Fondul Proprietatea (FP) are o participație de 20%, operează peste 180 de centrale hidroelectrice.
FP a anunțat listarea la bursă a acțiunilor pe care le deține până în luna iulie 2023.
Fondurile de investiţii vor începe să primească ordine de cumpărare de acţiuni de la investitori după ce Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) va aproba prospectul pentru vânzarea de acţiuni.
Oferta va include acţiunile existente deţinute de Fondul Proprietatea, fond de investiţii administrat de Franklin Templeton. Fondul şi-a evaluat participaţia de 20% din Hidroelectrica la 2,2 miliarde de euro în luna aprilie 2023, ceea ce implică o valoare a capitalului propriu al companiei de peste 10 miliarde de euro.
Cu toate acestea, FP a afirmat anul trecut că s-ar putea să nu-şi poată vinde întreaga participaţie în cadrul unui IPO intern, după ce a renunţat la planurile de listare dublă a acţiunilor la Londra şi Bucureşti, notează Reuters.
Hidroelectrica asigură o treime din energia electrică a țării. Diferite planuri ale statului de a lista compania există de mai bine de un deceniu.
Deşi guvernul român nu vinde acţiuni, IPO face parte dintr-un acord încheiat cu UE pentru a asigura fonduri de redresare post-pandemică.
Planul Hidroelectrica vine într-un moment de linişte pentru ofertele publice iniţiale europene, după ce creşterea ratelor dobânzilor şi incertitudinea geopolitică aproape au paralizat piaţa anul trecut.
Consilierii în domeniul IPO speră ca cei care au luat iniţiativa timpurie, precum Hidroelectrica, să contribuie la pregătirea terenului pentru o redresare mai puternică a activităţii de listare în a doua jumătate a anului şi până în 2024.