x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Leul se apreciază simultan în raport cu euro și dolarul

Leul se apreciază simultan în raport cu euro și dolarul

de Redacția Jurnalul    |    25 Mai 2026   •   17:15
Leul se apreciază simultan în raport cu euro și dolarul
Hepta/Leul crește, euro și dolarul scad în prima zi a săptămânii

Moneda naţională s-a apreciat, luni, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 5,2467 lei, în scădere cu 0,21 bani (-0,04%) faţă de cotaţia precedentă, de 5,2488 lei.

Valoarea leului a crescut şi comparativ cu dolarul, moneda americană fiind cotată la 4,5067 lei, în scădere cu 1,64 bani (-0,36%), comparativ cu vineri, când s-a situat la 4,5231 lei.

Pe de altă parte, moneda naţională s-a depreciat în raport cu francul elveţian, calculat de BNR la 5,7666 lei, în creştere cu 1,39 bani (+0,24%), faţă de 5,7527 lei, cotaţia anterioară.

Gramul de aur s-a scumpit până la valoarea de 661,6740 lei, de la 658,9182 lei, în şedinţa precedentă.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: leu euro dolar