Ministrul Finanţelor a spus cu cât vor creşte pensiile românilor în 2024. Anunţul făcut de Marcel Boloş
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a anunţat marţi, în exclusivitate la Antena 3 CNN, cu cât vor creşte pensiile românilor anul viitor.
Şeful de la Finanţe a vorbit de creşterea pensiilor românilor şi a vehiculat un procent, însă a precizat că răspunsul final va fi dat de coaliţia de guvernare.
"Sunt bani pentru creşterea pensiilor, vor fi majorate cu minim 16 miliarde de lei. În procente înseamnă că am luat în calcul o creştere a pensiilor cu aproximativ 14%, dar procentul final va fi anunţat de coaliţia de guvernare", a explicat demnitarul la Antena 3 CNN.
El a mai precizat că această majorare se va aplica de la 1 ianuarie 2024.
Totodată, pensiile speciale vor fi impozitate cu aproximativ 25%.
"Impozitarea cu 20%-25% a pensiilor speciale, să zicem, dar procentul îl definim prin calcule de sustenabilitate pe care le facem. Comisia Europeană a cerut impozitare pe toată pensia. Până la urmă, Comisia are ultimul cuvânt în privinţa validării acestor procente", a mai spus Marcel Boloş.
Varianta 1: indexarea cu rata inflaţiei în martie (cum recomandă Banca Mondială)
Varianta 2: recalcularea celor cinci milioane de pensii după o nouă formulă din Lega Pensiilor
Punctul de pensie va fi 40% sau 45% din câştigul salarial mediu brut stabilit anual prin legea bugetului de stat.