x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii Multe locuri de muncă în call-center şi suport IT

Multe locuri de muncă în call-center şi suport IT

de Diana Scarlat    |    21 Sep 2015   •   21:32
Multe locuri de muncă în call-center şi suport IT
Sursa foto: RADU TUTA

Jumătatea anului 2015 aduce veşti bune pe piaţa forţei de muncă: s-au deschis firme, se extind companii, deci se caută angajaţi. Numărul ofertelor de joburi poate fi echivalat cu cel din 2008, înainte de declanşarea crizei economice, însă nu sunt la fel de mari şi salariile sau bonusurile. Specialiştii spun că astăzi sunt căutaţi în special juniori care să asigure servicii de call-center şi IT, pe salarii mici, dar şi specialişti, cărora li se oferă mulţi bani.

Conform experţilor în resurse umane de la Catalyst Solutions, cele mai multe oferte de poziţii de top sunt în acest an în domeniile financiar-bancar, IT&C, Servicii & BPO, FMCG, construcţii, logis¬tică, turism, consultanță, inginerie şi produse farmaceutice. Şi piaţa de retail, chiar dacă şi-a restrâns activitatea în ultimii ani, caută acum specialişti, pentru o ulterioară dezvoltare a business-ului. Şi pentru absolvenţii de studii superioare sunt oferte bune, de entry level. „Proiectul ASSECO SEE dedicat absolvenţilor 2015 oferă posibilitatea dezvoltării profesionale pentru tinerii interesaţi să lucreze într-o companie care îmbină două tren¬duri: industria IT cu cea financiar-bancară. Cunoştinţele de dezvol¬tare de aplicaţii şi de business financiar-bancar pe care le vor dobândi tinerii le garantează un început solid al carierei lor în compania noastră. Întrucât proiectul din 2014 a fost de succes, am decis ca anul acesta să diversificăm programele noastre, prin creşterea numărului de joburi full time dedicate absol¬venţilor şi prin adăugarea programelor de Internship. ASSECO SEE este lider de piaţă în domeniul softului bancar (produse proprii), ce acoperă 80% din piaţa bancară din România”, spune Ana-Maria Ionas, HR Manager Asseco South Eastern Europe România.

Salarii mari pentru specialişti
Experţii în HR spun că salariile pentru poziţiile medii şi pentru cele de conducere au crescut, faţă de nivelul anului 2008, datorită nevoii de corelare cu toate creşterile salariului minim pe economie, dar şi cu preţurile. „Salariile au crescut cel mai mult pentru specialişti, în mai multe domenii. În rest, se înregistrează o creştere de circa 30% a salariilor, pentru poziţii medii, cum ar fi cea de contabil.

Angajatorii au oferte mai multe, se şi deschid multe firme care, evident, fac angajări, iar în mai multe domenii de activitate se extinde business-ul şi, automat, este nevoie de noi angajaţi. Acest lucru se întâmplă mai ales în zona serviciilor de call-center şi suport tehnic IT”, explică Oana Botolan Datki, SEE Managing Partner al firmei de consultanţă HR Consulteam România. Cu toate acestea, cele mai multe companii preferă, în continuare, să angajeze juniori, pe salarii mici.

Structura pieţei forţei de muncă s-a modificat mult în ultimii şapte ani, în privinţa domeniilor în care se angajează. „Piaţa forţei de muncă nu arată ca în 2008, pentru că la nivelul acelui an erau cele mai multe angajări în zona de retail, domeniu care s-a restrâns după primii ani de criză.
De asemenea, pe piaţa de publicitate şi PR, care mergea foarte bine în 2008, nu se înregistrează creşteri, dar nici scăderi, ci o stagnare, în sensul că nu se mai dau afară oameni, iar angajări se fac, în special, atunci când sunt înlocuiţi unii oameni”, mai spune Oana Botolan Datki.

Creşteri-record pentru România
Cel mai recent studiu Manpower privind Perspectivele Angajării de Forţă de Muncă, pentru trimestrul patru al acestui an prezintă o revenire a situaţiei ofertelor de muncă ce ar putea fi comparabile cu nivelul celui din trimestrul patru al anului 2008. Manpower anunţă că angajatorii români raportează o previziune netă de angajare în creştere cu 16%, România înregistrând astfel cea mai robustă prognoză privind angajările din cele 24 de ţări din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa (EMEA) cuprinse în studiu. În creștere este, însă, doar numărul ofertelor, nu și salariile.

19% dintre angajatorii români intenţionează să-şi crească personalul şi doar 11% prevăd o scădere. Previziunea netă de angajare rezulta¬tă este cea mai puternică raportată în România din trimestrul IV al anului 2008 până în prezent, îmbunătăţindu-se cu 4% faţă de trimestrul III şi cu 8% faţă de intervalul octombrie-decembrie al anului trecut.
Studiu Manpower
 

×