x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii Cine va primi pensii mari în 2024. Calculele șefului Casei Naționale de Pensii

Cine va primi pensii mari în 2024. Calculele șefului Casei Naționale de Pensii

de Redacția Jurnalul    |    08 Dec 2023   •   13:00
Cine va primi pensii mari în 2024. Calculele șefului Casei Naționale de Pensii

Unele pensii se vor majora semnificativ de anul viitor, potrivit șefului Casei Naționale de Pensii, Daniel Baciu.

Pensia pe care o va lua în 2024 un român cu 44 de ani de muncă stagiu de cotizare | Şeful Casei de Pensii a făcut calculele

Pensia pe care o va primi în 2024 un român se măreşte considerabil, în cazul în care pensionarul are şi un stagiu de cotizare important, a arătat şeful Casei de Pensii, Daniel Baciu, care a făcut calculele în direct la Antena 3 CNN.

Astfel că există seniori care vor primi chiar și 1.500 de lei în plus la pensie, după noile calcule. 

Daniel Baciu, şeful Casei de Pensii (CNPP), a luat exemplul unui pensionar român cu o pensie deloc mică, cu un stagiu de cotizare mare şi multe puncte de contributivitate. A rezultat o creştere a pensiei mai mare de 1.500 de lei, dar trebuie avut în vedere şi stagiul mare de cotizare.

"Luăm exemplul unui bărbat profesor pensionar, cu o pensie mare şi cu un stagiu de cotizare foarte mare, de 44 de ani, 8 luni şi 22 de zile. 

Am ținut să iau un profesor drept exemplu, pentru că în general profesorii rămân mult în activitate după vârsta standard de pensionare. 

Are 91 de puncte de contributivitate și pornește de la o pensie de 6.563 lei, acum, în decembrie. Va beneficia de indexarea de la 1 ianuarie 2024, cu 13,8%, iar pensia crește la 7.471 lei.

Apoi, de la 1 septembrie, va ajunge la 8.216 lei", a explicat şeful Casei de Pensii, Daniel Baciu, la Antena 3 CNN.

De la pensia din prezent de 6.563 lei, acest profesor va ajunge, după cele două majorări din 2024, la o pensie de 8.216 lei, ceea ce înseamnă o creştere de circa 1.500 de lei, mai exact 1.653 de lei.

Schimbări în noua lege a pensiilor

- introducerea unei noi formule de calcul, bazată pe numărul de puncte realizat de fiecare beneficiar potrivit principiului contributivităţii;

- stabilirea vârstei standard de pensionare la 65 de ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați; 

- stagiul minim este de 15 ani, iar stagiul complet de cotizare contributiv de 35 de ani; 

- reducerea vârstelor standard de pensionare pentru persoanelor care au realizat stagiu de cotizare contributiv în condiții de muncă speciale și deosebite, în condiții de handicap sau au depășit stagiul complet de cotizare; 

- stagiul de cotizare mai mare de 25 de ani va fi răsplătit cu puncte suplimentare pentru vechime;

- normalizarea condițiilor speciale și deosebite de muncă până în anul 2035; 

- acordarea unor beneficii pentru mame, care se pot pensiona mai devreme cu câte şase luni pentru fiecare copil pe care l-au născut şi crescut, până la vârsta de 16 ani, în limita unei reduceri maxime de trei ani şi şase luni; 

- luarea în calcul la stabilirea pensiei a sporurilor nepermanente pentru care s-au plătit contribuții.

Formulă nouă de calcul

Calculul pensiei = VPR x Numărul total de puncte

VPR (valoarea punctului de referință) va fi de 81 de lei. 

Număr total de puncte = puncte contributivitate + puncte stabilitate + puncte perioade asimilate si necontributive.

Punctele de necontributivitate: anii din armată, șomaj sau facultate (0,25 puncte de fiecare an). 

Punctele de contributivitate: anii în care ai contribuit la sistemul de pensii. Un punct pentru fiecare an

 

×
Subiecte în articol: pensie 2024 majorari pensionare