Țara noastră este lider mondial al pieţei de videochat, iar în ultimul an această industrie şi-a triplat câştigurile, valoarea anuală a afacerilor fiind de 100 de milioane de euro, arată datele oficiale ale jucătorilor din domeniu. Nu mai puţin de 100.000 de modele sunt angajate în 3.000 de studiouri legale în România. Majoritatea utilizatorilor de internet care apeleează la serviciile de videochat sunt în America de Nord.
Nu mai excelăm în industriile standard, dar am ajuns să ne lăudăm cu o supremaţie mondială într-un domeniu inedit. România este acum lider global în afacerea de videochat, iar cifrele acestei afaceri sunt fabuloase. „Ultimii trei ani au reprezentat un boom pe piaţa afacerii de videochat din România. Într-un singur an, cifrele de afaceri, dar şi profitul marilor jucători de pe piaţă s-au triplat faţă de anul precedent. De altfel, ţara noastră este lider mondial în domeniu şi, în acelaşi timp, un important contributor la bugetul de stat, în condiţiile în care estimările ne arată că vorbim de o afacere de 100 de milioane de euro anual”, potrivit estimărilor oferite de jucătorii de profil. La ora actuală, în România funcţionează legal 3.000 de studiouri videochat, unde sunt angajate 100.000 de modele, iar jucătorii de pe piaţă susţin că, în prezent, au crescut pretenţiile platformelor, ale utilizatorilor, dar şi ale modelelor.
Modelele cer confidenţialitate
România caută acum sedii care să le ofere condiţii la cele mai înalte standarde, consiliere profesională, styling profesional şi confidenţialitate absolută. Iar toate acestea au dus la schimbări importante în poziţionarea jucătorilor de top. Conform statisticilor, 5% din utilizatorii de internet, echivalentul a mai bine de 150 de milioane de oameni, apelează la serviciile de videochat, iar cei mai mulţi dintre ei sunt stabiliţi în America de Nord. Una dintre cele mai importante platforme de profil este şi unul dintre cele mai accesate site-uri din lume, cu 20 de milioane de abonaţi şi 35-40 de milioane de accesări în fiecare zi. Tot în cadrul respectivei platforme, sunt înregistrate două milioane de modele, iar cele mai multe provin din Europa de Est, dar numărul acestora este în continuă creştere şi în ţări precum Columbia şi Statele Unite ale Americii.