x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Plătesc cu cardul sau cu banii jos când sunt peste hotare?

Plătesc cu cardul sau cu banii jos când sunt peste hotare?

30 Iun 2015   •   17:20
Plătesc cu cardul sau cu banii jos când sunt peste hotare?
Sursa foto: Foto - Agerpres

Regula de bază, dacă mergeți în Europa, este să nu schimbaţi leii în euro la casele de schimb, ci să plătiţi cu cardul de salariu, nu cu cel de credit. Puteţi economisi astfel între 7 și 35%, în funcţie de ţară.

Românii care sunt în Austria pot face economii de 32% dacă plătesc cu cardul de debit, în comparaţie cu conversia la birourile de schimb din aeroporturi.

De asemenea, pentru a achiziţiona produse în valoare de 100 euro în Italia, cumpărarea de valută la casele de schimb din ţară ar genera costuri cu 7% mai ridicate comparativ cu plata cu cardul direct la comerciant, potrivit unui studiu realizat de MasterCard.

Iar pentru turiştii din Marea Britanie, costurile cu achiziţionarea lirelor sterline în aeroporturile britanice sunt cu 9% mai mari decât cele generate de tranzacţiile cu cardul la comercianţi.

„Cei care călătoresc vor modalităţi de plată cât mai facile, sigure, dar sunt în continuare atenţi la costuri. Plăţile cu cardul direct la comercianţi în călătoriile în afara ţării nu sunt doar o metodă convenabilă, ci pot aduce și economii”, a declarat Cosmin Vladimirescu, general manager MasterCard România.

Conversia banilor la casele de schimb din aeroporturi este cea mai costisitoare variantă. O soluţie mult mai bună este plata cu cardul la cumpărături, la hotel, dar şi la terase sau restaurante

×
Subiecte în articol: card bani cash vacanta europa