x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Schimbare de strategie la Harley-Davidson

Schimbare de strategie la Harley-Davidson

25 Iun 2018   •   15:28
Schimbare de strategie la Harley-Davidson

Producătorul american de motociclete Harley-Davidson Inc a anunţat luni că nu va majora preţurile cu amănuntul sau angro pentru dealerii săi, în ideea de a acoperi costurile tarifelor vamale suplimentare introduse începând de vineri în Uniunea Europeană pentru o serie de produse americane, transmite Reuters.

 

Fiecare motocicletă Harley-Davidson va costa, în medie, cu 2.200 de dolari mai mult ca urmare a deciziei UE de a majora tarifele pentru motociletele importate din SUA de la 6% până la 31%. Aceasta ar urma să majoreze costurile cu 90 până la 100 milioane de dolari pe an, însă Harley-Davidson a informat luni într-un comunicat că a decis să absoarbă aceste costuri în loc să le transfere către consumatori.

Harley-Davidson a mai informat că intenţionează să transfere activităţile de producţie a motocicletelor destinate UE dinspre SUA spre facilităţile sale internaţionale pentru a evita noile tarife vamale.

Săptămâna trecută, Comisia Europeană a anunţat că începând cu data de 22 iunie va impune tarife vamale suplimentare în valoare de 25% pentru o serie de produse americane, printre care se numără şi motocicletele Harley-Davidson, ca reacţie la decizia Washingtonului de a introduce tarife vamale suplimentare pentru oţelul şi aluminiul din UE.

×