Varsta: 58 de ani
Presedintele Uniunii Scriitorilor din Romania, din 2001
Aproape 150 de scriitori celebri de pe toate meridianele au participat in statiunea Neptun la cea de-a treia editie a festivalului concurs "Zile si nopti de literatura", organizat de Uniunea Scriitorilor din Romania (USR). Tema colocviului din acest an a fost "Solitudinea in satul global", in cadrul acesteia fiind programate 48 de comunicari. Festivalul se incheie astazi, dupa ce ieri, in cadrul unei festivitati, au fost decernate traditionalele premii "Ovidius" si Premiul Festivalului, primul revenind, in acest an, scriitorului israelian Amos Oz, iar cel de-al doilea slovenului Tomaz Salamun. Manifestarea a avut menirea "de a facilita contactele dintre scriitorii de pretutindeni, dincolo de tara, de regim sau religie", a declarat la deschiderea lucrarilor, presedintele USR, Eugen Uricaru. Pentru reusita de a reuni nume consacrate in arta cuvantului in incercarea de a face auzit glasul spiritului, Jurnalul National il declara pe Eugen Uricariu "Omul zilei".
Citește pe Antena3.ro