Ţarul Rusiei a conferit, cu prilejul vizitei marelui duce Nicolae Mihailovici în România, însemnul Vulturul Alb – dlui Titu Maiorescu, preşedintele Consiliului de miniştri şi ministru de Externe, şi cel al ordinului Sfânta Ana, clasa I – dlui Take Ionescu, ministru de Interne. S-a mai acordat cu acest prilej ordinul Sfântul Stanislas, clasa I – dlor Creţeanu, secretar general al ministerului de Externe şi Trăsnea-Greceanu, directorul protocolului din acelaşi minister. Ţarul Rusiei a trimis preţioase daruri dlor I. Kalinderu, administratorul domeniilor Coroanei, şi D. Moruzi, prefectul poliţiei Capitalei.
Reorganizarea bibliotecii universitare
O comisie compusă din dnii profesiru D. Gusti, I. Ursu, I. Petrovici s-a prezentat dlui ministru I. Dissescu, expunându-i modalitatea de reorganizare a bibliotecii universitare din Iaşi şi înzestrarea seminariilor de pe lângă universitate.
Atentat asupra unui tren expres
Între orele 7 şi 15 şi 7 şi jumătate, expresul No. 19 Bucureşti-Iaşi a fost atacat de necunoscuţi cu pietre şi focuri de armă, pe distanţa dintre staţiile Ghidigeni şi Berheci. Necunoscuţii au tras două focuri de armă asupra conducătorilor locomotivei, neatingând pe nici unul. Alicele au ricoşat în peretele lateral al acestei maşini. Compania de jandarmi din Tecuci, fiind sesizată, a procesat anchetarea faptului.
Crima din Colanu
Vineri după-amiază, doi băieţi, Radu Ianculescu şi N. Pletea, ambii între 14-15 ani, din comuna Colanu, cătunul Priseaca, se aflau cu vitele la păşune la câmp. N. Pletea, care avea o puşcă în mână, prin ce împrejurări nu se ştie, a împuşcat pe R. Ianculescu în cap; acesta a murit imediat. Micul criminal, spre a-şi ascunde fapta, a ascuns cadavrul victimei în pădure. N. Pletea a fost arestat şi a mărturisit că l-a împuşcat din greşeală. Criminalul a fost înaintat azi parchetului.
Un incendiu
Azi dimineaţă, la orele 5, un incendiu a distrus locuinţa femeii Vasilina Gherasim Maslaev, din Tulcea, strada Bacus, cauzând pagube de 2000 de lei. Casa nu este asigurată. Provenienţa incendiului se datoreşte unor paie care se aflau în pod, lângă horn.
Un vapor încărcat rău
Ieri după-amiază, vaporul “Vidar”, sub pavilion norvegian, care venea încărcat cu scânduri, de la Galaţi, spre a merge la Alexandria, în Egipt, ajungând în dreptul milei 40 în apropiere de Tulcea, fiind încărcat rău (într-o parte), la un moment dat s-au rupt legăturile care legau stivele de scânduri de pe puntea vasului şi o parte din încărcătură a căzut în apă. Vaporul a făcut rondou şi s-a oprit. D. Condescu, căpitanul portului Tulcea, a trimis imediat bărcile, care au procedat la pescuirea scândurilor, depozitându-le pe chei. Azi, întărindu-se legăturile, vaporul a putut să-şi continue drumul spre Sulina.
Din “Universul”, 27 februarie 1913; texte selectate de Tudor Cireş