x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Acum 100 de ani. Proiecte la Cameră

Acum 100 de ani. Proiecte la Cameră

06 Feb 2013   •   01:03
Acum 100 de ani. Proiecte la Cameră

Ieri s-au depus la Cameră proiectele de legi referitoare la: Modificarea unor articole din Legea asupra rechiziţiilor, pentru autorizarea judeţului Vlaşca de a încheia de la Creditul judeţean un împrumut de 300 mii lei pentru plata clădirii unui palat de justiţie în Giurgiu; pentru  înfiinţarea unei catedre de drept român pe ziua de 1 Octombrie 1913 la Universitatea din Bucureşti; pentru autorizarea comunei Urlaţi de a face un împrumut de 100 mii lei pentru construirea unui local de primărie şi refacerea pieţei din centrul oraşului; pentru autorizarea Eforiei spitalelor civile din Bucureşti de a parcela, şoselui şi amenaja în vederea populării staţiunii balneare Techirghiol, 20 de hectare din terenul plantaţiunii de pe moşia sa de la Techirghiol, pe care o va vinde în loturi prin licitaţie publică; pentru autorizarea Eforiei spitalelor din Bucureşti să vânză obştei locuitorilor comunei Corbu (Rm. Sărat) o întindere de 100 de hectare din proprietatea Măxineni-Corbu, pentru stabilirea unei noi vetre de sat (...).

Achitaţi de juraţi
Ploieşti. – Azi, Curtea cu juri a judecat procesul lui Ioniţă I. Toma, din Adâncata, acuzat că în ziua de 17 iulie 1912 a omorât pe ciobanul Gh. I. Oană. Curtea l-a achitat. Tot azi, Curtea a achitat pe Ion I. Bucur, din Vlădeni, acuzat că în noaptea de 29 august 1912, fiind surprins de Stan S. Potircă cu lemne de furat, a tras un foc de revolver asupra acestuia, rănindu-l grav.

Condamnarea unor satiri
Craiova. – Tribunalul secţiei a II-a a condamnat la câte 4 ani de închisoare pe Ilie Şt. Bratu, din Sadova, şi Lupu Gh. Tudor, din Grindeni, acuzaţi că au atentat la pudoarea fetei Floarea Ţenea, din Grindeni.

Calomnie prin presă
Înaintea Curţii cu juri a venit procesul de calomnie prin presă intentat ziarului “Liberalul” de către d. inginer Ştefănescu. Neprezentându-se reclamantul, s-a respins acţiunea ca nesusţinută.

Aeroplanul “Vâlcea”
Dl. C. Oromolu, prefectul judeţului Vâlcea, dorind să cumpere un aeroplan căruia să-i dea numirea de “Vâlcea”, a intervenit pe lângă primăria oraşului Ocnele Mari ca în seara de 23 februarie să se dea un bal în acest scop.

Pentru flota aeriană şi maritimă
Personalul din staţia şi depozitul de maşini Piatra-Olt a subscris leafa pe o zi pentru flota aeriană. Afară de aceasta, a mai donat diferite sume şi pentru flota maritimă, care s-au înaintat “Universului”.

Măsură pentru maşinile cu aburi

S-a pus în vedere stabilimentelor industriale ca ori de câte ori li se prezintă pentru reparaţie locomobile sau maşini cu presiune de aburi, la predarea lor să facă cunoscut ministerului industriei care a ţinut să trimită un delegat spre a recepţiona lucrarea. Această măsură e luată ca să se evite pe viitor accidentele provocate de neglijenţa cu care se făceau în trecut reparaţiile acestor maşini.
Din “Universul”, 5 februarie 1913; texte selectate de Magda Cristina Ursache

×