Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Celebrul regizor de teatru si film Alexa Visarion isi sarbatoreste duminica ziua de nastere. La multi ani!
'Da, e ziua mea… Simt neimplinire si neliniste. Sunt sanatos, cum s-ar spune intreg la minte si la trup, am o familie aparata de Dumnezeu, o iubesc curat pe Veronica, la fel ca acum 45 de ani cand i-am sarutat pentru prima data privirea… Ii iubesc si sunt mandru de Felix si Cristian, baietii nostri, carora le-am respectat intotdeauna personalitatea chiar daca, de multe ori, nu am stiut sa-i inteleg ca tata-prieten. Cred cu seninatate in rosturi, in miracolele daruite de Cer, in starea de veghe a ratiunii si luciditatii in darul lacrimilor, in suflet, in ceea ce nu moare…
Invat zi de zi, amenintat de propria nimicnicie si vanitate, arta de a trai. A trai pentru a intelege cum trebuie sa inveti a muri… pentru a ilumina firav vesnicia. Bucuria in fragilitatea fapturii mele mi-a fost intarita de magia teatrului si a filmului, de universul intrebarilor dintotdeauna aceleasi: de ce, pentru ce? Frumusetea prieteniilor, a intalnirii cu celalalt, a comunicarii tensionate dar fascinante intre generatii (ma refer in primul rand la studentii cu care lucrez in diferite locuri din tara si din lume) imi intaresc puterea credintei in comuniune. Frica de ratare, singuratatea care m-a ales ca discipol pentru a ma initia, momentele de lasitate, senzualitatea dorintelor, sfidarea tabu-urilor, aventura si rezistenta la aventura imi definesc structura si identitatea.
Da, e ziua mea… Inceput de toamna ce cheama melancolia la desfrau… Cred ca am facut cateva spectacole care ar interesa si astazi: «O noapte furtunoasa», «Trei surori», «Woyzeck»… Am chestionat prin atitudine violenta timpul detentiei in care am trait. Revolta profunda, necrutatoare, tragica, disperata, sarcastica, vibra esential in constiinta reprezentatiilor: «Procurorul», «O pasare dintr-o alta zi», «Cartofi prajiti la orice», «Da sau Nu», «Echipa de zgomote»… Am nascut – impreuna cu Vittorio Holtier, Dorina Lazar, Florin Zamfirescu, Corneliu Dumitras, Gelu Nitu – o versiune scenica mitica, poezie rituala tragica a suferintei si ambiguitatii actelor umane: «Napasta». Unele montari le-am gandit bine si au iesit prost, altele sau implinit din jocul actorilor, unele au nedumerit sau nu au fost intelese, altele au stralucit, multe s-au blocat in propria lor constructie scenica. «Barbarii», «Pescarusul», «Unchiul Vanea», «Siswe Bansi a murit», «Pasarea Shakespeare», «Richard III», «Mesterul Manole», «Richard II», «Asta seara se improvizeaza», «Neintelegerea», «Un carnaval al dragostei» – sunt traseele si raspantiile carierei mele. Prin Caragiale am ajuns regizor la Teatrul de Arta din Moscova, dar si invitatul lui Joseph Szayna in Polonia, apoi fulbrightist in Statele Unite. Vie mi-a fost copilaria prin Eminescu si mistuitoare tineretea prin Dostoievski.
Shakespeare, Cehov si Caragiale m-au imaginat artistic. Prin ei am invatat sa patrund, sa vad, sa caut, sa nu stiu… Vulnerabil si patimas, puternic si infricosat, tandru si violent, exploziv si trist, excesiv si fragil, traiesc si am trait intens, riscant, deznadajduit, increzator, fericit in nelinistea mea vitala, fiecare clipa a unui timp tulbure. Am sperat, am gresit, am ratat, am pierdut, am trait cu porunca de a inmulti Darul… M-am intarit apoi cu dragostea pentru film, cu vraja exprimarii lucrurilor absente, cu patima iesirii la lumina a nevazutului cum spunea Orson Welles. Am gandit o lume a mea cu tot ce-mi intretine nelinistea pentru a crea echivocul trairilor, pentru a destainui deznadejdea si singuratate... «Inainte de tacere», «Inghititorul de sabii», «Napasta», «Punct... si de la capat», «Vinovatul si Luna verde» vorbesc despre perioade istorice diferite, despre tentatii si praguri umane, despre arta si putere, despre ceea ce stim, despre ceea ce credem ca stim, despre ceea ce ascundem. Gandesc cu sufletul, iar inima si mintea m-au inteles.
Da, e ziua mea… si ma inspaimanta vremurile in care suntem supusi sa traim acum. E timpul cucerit de impostura tenace si perfida. Timpul maculat de cardasia minciunii performante, a mediocritatii hegemone, a falsului si vulgaritatii. E timpul ce proclama incultura ca biruinta. E timpul fara Adevar, stapanit de slugarnicie si umilire. Timp fara morala, timp de durere, fara constiinta si fara ideal. Timp ucis zilnic de tacerea noastra satisfacuta de propria dezamagire. Comentam infrangerea ordinii cu resemnare. Timpul mistificarii desavarsite! M-am nascut cand se instaura dictatura si se legifera frica. Teroarea in toata bestialitatea ei ne-a monitorizat existenta. Ca si multi altii mi-am construit viata, familia si profesia intr-un climat de insecuritate si degradare. Am rezistat platind dureros fiecare clipa de supravietuire. Cuvantul care m-a invatat sa traiesc dincolo de minciuna vremurilor este Trebuie – Cuvant de osanda cu care a fost botezat omul – spunea
G. Büchner. Trebuie sa ne restabilim verticalitatea, tinuta morala demna, identitatea cetateneasca si nationala, trebuie sa demascam si sa decidem cu propria noastra vointa inlaturarea imposturii, a demagogiei, a minciunii autorizate, a populismului, a hotiei, a prostiei, a manipularii constiintei si a tuturor justificarilor degradante… Trebuie sa activam responsabilitatea in intreaga societate romaneasca. Vorbe, Vorbe, Vorbe… Oare faptele cu insemnatate sa nu ne mai fie in fire? De vrei sa inseli o lume, fii ca lumea – spunea Lady Macbeth, cea care gandeste crima, dar daca nu vrei sa inseli lumea cum trebuie sa fii?'
Citește pe Antena3.ro
