"Astazi e ziua ta..." - Constantin Dinulescu

Actorul Constantin Dinulescu si-a petrecut pe scena Teatrului National Bucuresti mai bine de 35 de ani din cei 50 de ani de cariera. Astazi implineste 72 de ani.

"Viata nu este o autostrada neteda si fara gropi"

"Anul ce vine este inca un an de evaluari, asta presupunand si lucrurile bune din viata si lucrurile mai putin bune. Cea mai importanta evaluare este atunci cand privesc inapoi si imi dau seama ca a trebuit sa fac o groaza de compromisuri, iar lucrurile nu sunt mereu roz, uneori sunt mai cenusii. Primul lucru ar fi ca incerc un sentiment de invidie, nu rea ci admirativa fata de cei tineri care au posibilitatea sa faca tot ceea ce gandesc, sa abordeze modalitati noi de expresie teatrala. Privilegiu pe care generatia mea nu l-a avut de fapt, deloc. Este asa de minunat lucrul acesta, ca ma contamineaza si pe mine si, in limita posibilitatilor si a imprejurarilor pe care le am, incerc si eu sa sparg niste tipare mai vechi si sa ma bucur ca mai pot face si altceva, altfel. Trebuie sa pomenesc aici de intalnirea cu Dan Puric, pentru care am o admiratie deosebita, fiind dupa umila mea parere un actor si un intelectual de prima mana si un exponent de frunte al generatiei lui. Este admirabil sa lucrezi cu el, exemplul cel mai elocvent fiind ca a reusit sa ma contamineze si sa ma determine sa fac un lucru pe care la varsta mea alti colegi ar fi sceptici si nu s-ar prinde in aventura asta. Eu am avut insa aceasta blanda si buna nebunie sa zic da si sa ma apuc sa lucrez alaturi de el, pregatind Don Quijote, in care eu il joc pe Sancho Panza. M-am nascut la 17 martie, veneam dupa doua fete, iar parintii mei, in euforia momentului, dupa ce au petrecut doua zile si-au adus aminte sa ma si declare. Am intrat in legalitate la 19 martie, deci primele doua zile le-am trait in ilegalitate. Prin inaintarea in varsta incep sa-ti creasca raspunderile si obligatiile fata de propria fiinta, fata de actiunile pe care le intreprinzi. Daca la tinerete greselile iti sunt iertate si puse pe seama elanului si a lipsei de experienta, la batranete esti lipsit de aceasta aparare si atunci trebuie ca de la o anumita varsta sa te gandesti de trei ori si abia apoi sa scoti o vorba. Sub aspectul acesta varsta te obliga la mai mult. Daca realizezi asta, inseamna ca inca mai esti tanar ca mentalitate, mai poti inca sa lupti cu ceea ce iti pune viata in fata. Nu mi-am facut cariera asa cum as fi vrut si cum ar fi trebuit, sau poate cum am meritat, dar am facut-o fara compromisuri de unul singur, luptandu-ma cu toate obstacolele puse in cale de viata, de imprejurari, de oameni. Viata nu este o autostrada neteda si fara gropi, au fost urcusuri si coborasuri. Cred ca profesorul meu de Istoria Teatrului Romanesc, domnul Bradateanu, m-a catalogat la Institut ca un om sensibil, dar nu slab. Cand merg la un spectacol, la un film, eu sunt un spectator obisnuit. Nu am staiful unui profesionist care sa se duca sa vada de la inaltimea cunostintelor sale un spectacol. Privesc, ma bucur mult, nu fac nici un rabat de la sentimente. Tin minte ce spunea Baranga la premierele oficiale de demult, despre cei care vizionau: "astia nu plang ca sa nu para sensibili si nu rad ca sa nu "rad, plang, traiesc din plin." (Loreta Popa)