x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Astăzi e ziua ta, Cosmin Contra

Astăzi e ziua ta, Cosmin Contra

de Mihai Igirosanu    |    15 Dec 2014   •   06:42
Astăzi e ziua ta, Cosmin Contra
Sursa foto: Chema Moya/EPA/Intact Images
Şi-a făcut cadoul perfect
Şi-a văzut în sezonut trecut visul cu ochii, a prins un contract în Primera Division, a salvat-o pe micuţa Getafe de la retrogradare, sâmbătă şi-a continuat invincibilitatea în faţa imensei Barcelona, iar astăzi îşi va sărbători fericit şI cu un moral senzaţional ziua de naştere. Deşi departe de Timişoara sa natală, fostul mare internaţional şI antrenorul care deja impresionează în Spania se află într-o perioadă extraordinară a carierei şi a vieţii. Omul care a jucat pentru cea mai valoroasă generaţie din istoria naţionalei României de 73 de ori antrenează deja pentru al doilea sezon la echipa unde între 2006 şi 2010. Poreclit “Guriţă” de prieteni şI de suporterii fotbalului românesc, o menţine pe Getafe într-o zonă liniştită în Primera împlineşte azi 39 de ani. E la fel de prezent şI activ într-un fotbal pe care noi doar îl visăm şI admirăm.

×