22 februarie 2005
Copilaria si-a petrecut-o intr-o
casa de copii, acum viata si-o petrece pe platoul de filmare. Cunoscut din "Terminus Paradis", "Italiencele" "Hamlet" ori "Colonelul-Pasare", actorul Costel Cascaval implineste maine 35 de ani. Si e tare trist...
"Maine voi fi trist. Voi plange si voi sughita"
|
"Ma simt ingrozitor cand ma gandesc ca lumea imi va spune ca am 35 de ani, pentru mine nu e nici o fericire. Maine voi fi trist. Voi plange si voi sughita. In trecut, de ziua asta eram truli, truli, adica saream dintr-un picior intr-altul si chefuiam, zambeam, visam la ce o sa urmeze sa fac... O aniversare trista si cretina, idioata a fost, aveam vreo 6 ani, azi sarbatoream si a doua zi taica-miu a murit... Cine spune altfel decat ca ziua de nastere nu e o fericire e imbecil. La 20 de ani eram fericit intr-adevar, spuneam ca am viata inainte. Traiam cu impresia ca poti sa rupi lumea, sa o sfarami, sa o darami, sa o construiesti din nou, sa te lupti cu oricine, cu orice; cu cat inaintezi in varsta, cu atat iti dai seama ca trebuie sa faci din ce in ce mai multe compromisuri, sa lasi de la tine din ce in ce mai mult. La 20 de ani iti spui ca ai niste principii pe care nu le vei incalca niciodata, dar, cu cat inaintezi in varsta, realizezi ca viata este construita astfel si nu e construita dupa Eliade, dupa Cioran, dupa Noica, dupa Dostoievsky, care spun ca trebuie sa ai niste idealuri, niste smecherii de genul asta. Viata este destul de dura... Acum iti dai seama ca nu le-ai facut pe toate. Cei mai buni prieteni ai mei au fost oameni mai in varsta, care aveau peste 80 de ani. Acum cateva zile l-am rugat pe un prieten, care are 90 si ceva de ani, sa-mi spuna de ce trebuie sa ma feresc in viata noastra. Mi-a zambit, avea niste ochi foarte luminosi, si mi-a raspuns ca el nu s-a ferit de nimic, daca e sa ti se intample, ti se intampla. Cand pui o intrebare unui om mai in varsta te astepti la fel de fel de minuni si de fapt sunt lucruri simple, pe langa care treci cu usurinta la 30-35 de ani pentru ca sunt prea simple si atunci normal ca nu le reperezi. Noi avem nevoie de o filozofie complicata, complexa si uite ca iti spune un om simplu, la 90 de ani, ca de fapt viata asta este asa: mergi pe strada, cobori din tramvai, urci pe trotuar, te duci in parc, cresti copii si gata. Sunt destui actori asa-zisi mareti care au murit ieri, alaltaieri si deja nu mai stie nimeni de ei. De ce? Inseamna ca nu au lasat nimic in urma lor, nu in sensul de creatie, in sensul uman, pentru ca foarte multi pot pacali cu actoria asta, sa para foarte iluminosi pe ecran, dar de fapt sa fie niste dobitoci din punct de vedere uman, sa fie niste cretini, niste sarlatani. Cei care pacalesc asa a doua zi sunt uitati. De ziua mea imi doresc sa fiu om, incerc adica sa nu ma inghita altii, in sensul de a deveni ca ei: rautacios, meschin, idiot, tampit, cretin, parsiv, rechin... Daca ar fi posibil sa o iau de la inceput, as schimba absolut tot! Eu cred ca tot timpul trebuie sa ai pentru ce lupta, ca altfel totul e banal; mergi la serviciu, vii de la serviciu, pleci la serviciu, vii de la serviciu."