Astăzi e ziua ta... Cristian Boeriu!

"Opriţi pământul, vreau să cobor un minut şi pe urmă mă urc la loc!" Aş fi vrut să trăiesc atunci când s-a lansat Titanicul şi să am şi bilet. Şi acolo s-ar fi văzut dacă am noroc sau nu... Asta îşi doreşte de ziua sa! Apre­cia­tul actor Cristian Boeriu împlineşte astăzi 33 de ani. Îi urăm "La mulţi ani!".

"Teatrul, o a doua, o a treia, o a patra viaţă... niciodată actuala"
Particip la Festivalul Naţional de Teatru pentru copii în proiectul nostru, al Tea­tru­lui Ion Creangă: "O sută, o mie, un mi­llion de poveşti". Sunt implicat în toate ce­le patru spectacole pe care le va prezenta Teatrul Ion Creangă: "Jucăriile spun pa!", în regia lui Attila Vizauer, "Albă ca ză­pada şi cei 7 pitici", "Pino­cchio", "Un lup, o capră şi trei iezi" în regia lui Cornel Todea.


"NOI FACEM TEATRU"
La sfârşitul liceului mi-am dat seama că viaţa mea înseamnă Teatru... când cu gaşca mea de nebuni ne duceam şi re­petam "teatru". "Noi facem Teatru!", aşa spuneam. Am câştigat şi câteva premii de interpretare la poezie în concursuri locale. Eram o trupă de poezie, de culoare cu gânduri mari! Înainte de a ajunge la Teatrul Creangă, în urmă cu ceva ani am jucat Cehov, Caragiale... Şi aici lucrurile s-au schimbat... Per­sonajul meu din "Salonul 6" era un psi­holog care avea grijă de un salon de nebuni. Acolo, în lumea lui Cehov, fiecare personaj trăieşte o tragedie... şi din toate tragediile astea se naşte o comedie. Marile lui opere sunt considerate comedii. Toată lumea s-a întrebat de ce? Pentru că personajele şi situaţiile sunt atât de dramatice încât se transformă până la urmă în ceva comic. Este dramatic să vezi că toa­tă lumea îşi sfârşeşte viaţa. Dar în fi­nal tot ce fac ei acolo se transformă în... râs.


IUBESC OAMENII
Este greu să spun ce înseamnă Teatru... e o a doua, o a treia, o a patra, o a cincea viaţa... niciodată actuala. Cred că suntem nişte nebuni legalizaţi sau favorizaţi, cu acte în regulă! Mă pot duce pe scenă, mă transform şi mă transpun. Şi aşa uit de tot restul. Pentru mine contează liniştea interioară şi iubirea faţă de oameni. Poa­te sună patetic, dar eu îi iubesc pe oame­nii cu care lucrez şi aştept acelaşi lucru. Nu prea se întâmplă şi atunci sufăr cel mai mult, când nu există iubire şi colaborare. Nu­mai atunci se poate naşte un act artistic... cu har... Talentul nu are cum să aibă o singură culoare. Nici nu ştiu dacă se văd cu­lorile în talent. Ele există (numai că se află într-o stare latentă şi trebuie să le fo­loseşti tu, să le transformi în culori. Tu, ştiind că ai culori, poţi să iei orice bu­cată neagră şi să o faci verde sau roşie. Deci, talentul poate să fie negru sau alb sau galben, dar, dacă ai talent, trebuie să ştii să le transformi într-un curcubeu.
Ce-mi urez? Să-mi bag minţile în cap şi să ră­mâ­n acolo unde sunt. Dacă se poate chiar să urc!