x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar "Astazi e ziua ta..." - Cristian Topescu

"Astazi e ziua ta..." - Cristian Topescu

24 Mar 2005   •   00:00

In cele patru decenii ale carierei de jurnalist sportiv i-a tinut cu sufletul la gura pe cei aflati in fata micilor ecrane, martori ai marilor intreceri sportive ale lumii. Cristian Topescu implineste maine 68 de ani.

  • 25 martie 2005
  • "Sunt un om obisnuit, un "...escu""

    "Ma simt foarte bine si fizic, si mental. Am fost intinerit de baietelul meu, al treilea copil al meu, Sebastian, care in curand va implini 7 ani si va incepe scoala si, o data cu el, incep si eu scoala pentru a treia oara. Ma simt in forma, cum se spune in vocabularul sportiv, si nu am de gand sa abandonez viata activa inca mult timp de acum inainte. Probabil ca e o chestiune si de gene, tatal meu a trait pana la 93 de ani si la acea varsta inca scria, era un om lucid, mama, de asemenea, a trait mult. Dar viata actuala este foarte agitata, plina de neprevazut si oricaruia dintre noi, Doamne fereste, i se poate intampla accidente. Ziua mi-o voi sarbatori la un restaurant, unde manager este fiul meu cel mare; am invitat cativa prieteni apropiati si vom petrece acolo, intr-un cadru intim, fara tam-tam. Am constatat ca prietenia este mult mai importanta decat starea materiala, adica starea spirituala cred eu ca trece inaintea satisfactiilor materiale; verbul "a fi" mi se pare mai important decat verbul "a avea". La 25 de ani eram tanar, subtirel, anii au trecut destul de repede, dar nu regret, pentru ca am amintiri frumoase. Sunt pe o linie constanta a evolutiei mele in viata, pe o linie care respecta unele principii de conduita de la care nu abdic in nici o situatie, si anume: cinste, corectitudine, prietenie, toleranta - care mi se par a fi, in ziua de astazi, trasaturi de caracter absolut necesare unui om echilibrat. Probabil ca atunci cand lenevesti timpul trece mai repede, fiindca nu faci nimic si te miri ca a mai trecut un an. Planurile mele tin de meseria de ziarist sportiv, pe care o fac de peste 40 de ani si de care sunt in continuare indragostit, tin de cresterea si educatia celui de-al treilea copil al meu. De acum incolo, prin prisma baietelului meu Sebastian voi numara anii care vor urma, si nu prin prisma eventualelor mele realizari, pentru ca, dupa opinia mea, cea mai mare realizare a vietii mele sunt cei trei copii ai mei, reusiti din toate punctele de vedere. Ramane ceva in urma mea, si asta imi da o stare de multumire. Ma consider un om indragostit de meseria mea si, daca nu pare exagerat cuvantul, un profesionist. Sunt un om normal, nu sunt o vedeta, sunt un om obisnuit, un "... escu". Vreau sa multumesc Jurnalului National ca s-a gandit la mine si sa rectific o greseala aparuta in urma cu o saptamana, cand s-a afirmat in paginile ziarului ca nu pot fi gasit atunci cand ma cauta cineva. Cred in continuare in solidaritatea breslei noastre, a ziaristilor, si intotdeauna am raspuns cu placere solicitarilor colegilor mei. Va felicit si eu pentru ziarul pe care il faceti!"

    ×
    Subiecte în articol: calendar