x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar "Astăzi e ziua ta..." - Dan Iliescu

"Astăzi e ziua ta..." - Dan Iliescu

27 Iun 2008   •   00:00
"Astăzi e ziua ta..." - Dan Iliescu

"Muzica creează anturajul..."
"Dacă e să vorbim de un secret al formaţiei Timpuri Noi de a rezista în preferinţele publicului de aproape 15 ani, atunci secretul ar fi «rezistenţa», pentru că din 1982 pînă în 1990 a rezistat şi fără să fie «în preferinţe», compunînd melodii cu o consecvenţă pe care Dumnezeu a răsplătit-o. Cînd ai un solist ca Artan, nu e greu să înţelegi care este rolul tău ca instrumentist. Şi, să fim sinceri, chiar şi soarele se duce la culcare după o zi de muncă!", mărturisea artistul. Dan Iliescu împlineşte astăzi 49 de ani.

"Ca majoritatea românilor, îmi face plăcere şi profit de fiecare moment aniversar cu care mă intersectez. Normal ar fi să ne întristăm pentru că aceste momente marchează inexorabila trecere a timpului. Din cauza aceasta acord mai multă atenţie spaţiului dintre momentele aniversare.

Pasiunea mea pentru muzică a apărut pe la 15-16 ani, pentru a stăvili nevoia de exprimare. O parte din imaginaţia mea se cristalizează în textele şi piesele create şi cîntate de mine pentru că îmi place vibraţia chitării pe care ţin să o experimentez «live» în faţa oamenilor.

Dan Iliescu despre Dan Iliescu: "multă teorie, puţină practică; mă rog, sper să fie un lucru pe care să-l rezolv pînă la urmă în viaţa aceasta.

La 12 ani, cînd am ajuns campion naţional la săritura cu prăjina, tata mi-a zis: «Bravo, măi, băiete!». Restul aprecierilor au fost în limitele normale... Eu sînt compozitor, textier şi cîntăreţ, nu pot să am opinii de critic muzical, dar cred că muzica exprimă starea de spirit şi creează anturajul. Spune-mi cu cine eşti ca să-ţi spun ce muzică asculţi. Spune-mi ce muzică asculţi ca să-ţi spun ce stare de spirit ai. Mă bucur că pînă acum nu am făcut nici un sacrificiu pentru cariera mea şi că doar munca şi perseverenţa au împletit viaţa personală şi cariera, cu ajutorul lui Dumnezeu. Împlinirile din carieră sînt toate melodiile pe care le-am făcut, iar cele pe care nu le-am făcut alimentează dezamăgirile. Îi mulţumesc Domnului că nu am avut momente de cumpănă.

Privind în urmă, sînt mulţumit că mi-am ales o carieră artistică, acum 23 de ani o soţie care m-a ajutat în tot acest timp şi m-a înţeles, împreună cu care îmi cresc cei doi copii. Mustrările sînt pentru timpul pierdut cu nimicuri şi lipsa de atenţie cu care am trăit intervalul care s-a scurs pînă acum.

Atunci cînd m-am apucat de această meserie, îmi doream să fac melodii şi să le cînt. Acum, după aproape 30 de ani de cîntat, îmi doresc acelaşi lucru, dar în folosul familiei. În rest, mi-aş dori sănătate, luciditate şi noroc."

×
Subiecte în articol: calendar