Astăzi e ziua ta: Dan Negru

Dan Negru, showman-ul Antenei 1, împlineşte astăzi 40 de ani. La mulţi ani! "În meseria mea m-a ajutat mult faptul că n-am nostalgia altor vremuri, cred că dacă eram o fire nostalgică, care ar fi privit mereu în oglinda retrovizoare, spunând că «înainte era altfel», nu reuşeam să rămân conectat la mereu schimbătoarele vremuri. În meseria mea nostalgia e fatală. Timpul mi-l ocup cu treburi vremelnice şi trecătoare cum ar fi televiziunea, interviuri la ziare, dar preţul mare îl pun pe timpul petrecut cu singurii pentru care voi conta şi atunci când ziarele nu-mi vor mai serba ziua de naştere, cei din familia mea. E tot ce contează, celelalte toate trec... Sunt fum...

"Dacă nu eram român, fugeam în România"
În primele mele emisiuni, invitaţii din platou fumau şi, din când în când, cu foile de pe masă, încercam să alung fumul gros din platou. De neimaginat aşa ceva în ziua de azi. Sunt bucuros că am avut şansa să văd schimbările Ro­mâniei, nu la televizor, ci dinăuntrul lui. Ce vremuri interesan­te am pipăit! Prin platourile mele s-au perindat preşedinţi de stat, mi­niştri, exhibiţionişti, artişti celebri, femei uşoare, scriitori, vedete de o noapte, dar şi oameni care vor marca istoria României. Sunt un norocos. A meritat... Cu mai bine de un an în urmă, mi-a pus ambiţia să vad dacă am vreo şansă pe o piaţă nouă, necunoscută mie, în care publicul nu mă cunoaşte. Chişinău. De mai bine de un an, showurile tv pe care le prezint la Chişinău, în fiecare sâmbătă seara, fac cifre spectaculoase de audienţă. A fost marea mea ambiţie... Să-mi încerc puterile luând-o de la zero. I-aş sfătui pe mulţi să încerce experienţa, să cucereşti o piaţă nouă, luând-o de la zero... Aşa cum aici ni­meni nu ştie de Da sau Nu din Chişinău, la fel acolo, nimeni nu ştie de farse sau blonde. E o experienţă uluitoare.

N-aş face niciodată un format tv în care să nu cred, pe care să nu-l simt... Am refuzat de-a lungul anilor multe formate tv în care n-am crezut. Mă mândresc cu «copiii» mei, cu «Academia Vedetelor», «Ciao, Darwin!», «Ziua Judecăţii», «Batem palma», «Te pui cu blondele» şi mulţi alţii. I-am iubit pe toţi şi am avut încredere că-i pot face mari...

Îmi plac vorbele pe care le-am auzit la Cenaclul Flacăra cândva, «Dacă nu eram român, fugeam în Ro­mânia». Sunt un maniac într-ale pro­gramelor tv, am acasă sute de ca­nale tv şi nu ratez nimic din ce apare nou pe piaţa de divertisment, de oriunde, aşa că pot spune în cunoştinţă de cauză că ăsta e singurul loc de pe pământ în care televiziunea consumă atâta energie, în care televizorul din apartamente face parte din familie. E îmbucurător asta pentru orice om de televiziune, dar e trist pentru ceilalţi. Televizorul e doar un amic de pahar, nu e un prieten de nădejde.

Ce-aş schimba în România? Sunt întrebari la care n-am răspunsuri pu­blice şi i-aş îndemna pe mulţi din cei care apar zilnic la televizor, dându-şi cu părerea despre orice, să facă la fel. La noi, toţi se pricep la toate, e fascinant asta pentru noi, cei care facem televizune, să găsim atât de mulţi extrovertiţi, deştepţi, persona­je fa­buloase, dar parcă sunt prea mulţi. În 20 de ani, în zona asta nu s-a schim­bat nimic.

Îmi amintesc de cei care-şi dădeau cu părerea pe stradă, despre orice, văzând camerele de filmat. Astăzi e la fel, doar luminile şi decorurile sunt altele. Aşa că n-am păreri publice des­pre orice.