Astăzi e ziua ta...Doru Ana!

Visul său a început pe la 4-5 ani, când, în loc să înveţe "Căţeluş cu părul creţ", asimila papagaliceşte texte din dramaturgia lui Caragiale. A continuat cu vizionarea zecilor de spectacole de teatru şi continuă şi azi chiar dacă de la debutul său au trecut mai bine de treizeci de ani... Se întâmpla tot la Bulandra, odată cu premiera spectacolului "Răceala", în seara de 4 martie 1977!!!... Mâine, actorul şi profesorul universitar Doru Ana împlineşte 56 de ani. La mulţi ani!

"Anul trecut, cam tot pe vremea aceasta, îmi doream să nu pierd starea de visare, stare care să-mi dăruiască energia pentru a merge mai departe pe drumul vieţii, sperând să ating celelate borne pe care să scrie 56... 57... 58... etc. Anul acesta visele se transformă încet, încet în coşmaruri! Aniversarea aceasta se întâmplă a se petrece într-o perioadă în care lacrimile de neputinţă ale Maestrului Ion Lucian te copleşesc, iar salariul aberant al lui Ionuţ Popescu te revoltă până la sufocare!!!...

Ai vrea să trăieşti o clipă de încântare aflând că încă un film românesc - Eu când vreau să fluier, fluier - a fost elogiat şi premiat la Festivalul Internaţional de film de la Berlin, încântare cu atât mai mare cu cât protagoniştii sunt o fostă studentă de-a mea - Ada Condeescu - şi studentul meu de acum, din anul I - George Piştereanu -, încântare spulberată de dezinteresul cu care actualul guvern tratează susţinerea producţiei de film în acest an de "criză" a culturii şi educaţiei, domeniile cele mai lovite de sintagma suntem în criză!, alături de sănătate!...

Ca actor, la ce să visez?! Am mai trecut o dată, între 1990 şi 2000, printr-o perioadă stearpă de producţie cinematografică, când s-au făcut cinci sau şase filme în zece ani, şi când toată generaţia mea de actori a ratat posibilitatea de a-şi manifesta talentul şi valoarea, tocmai în intervalul de vârstă 38-48 de ani, în plină maturitate artistică... Cui i-a păsat? Noi făceam Reformă şi trebuia să terminăm cu cinematografia comunistă! Acea cinematografie care producea câte 25-30 de filme pe an şi care, dincolo de câteva pelicule obligatorii ideologice, se poate mândri cu premii la fel de importante şi la Cannes şi la Berlin, şi la Veneţia, şi Moscova sau KarloVy Vary...

M-am gândit de multe ori cum ar fi arătat cariera marilor noştri actori, dacă între 1973 şi 1983, când ar fi fost cam tot pe la vârsta de 35-45 de ani, nu s-ar fi făcut decât cinci-şase filme şi nu o medie de două sute cincizeci în acest interval de timp. De aceea, la întrebarea care se pune, ori de câte ori dispare un mare actor: Cine vine din urmă?, ar trebui să răspundă politicienii noştri care de 20 de ani fac Reformă şi usucă locul pe unde trec!

Tot Reformă au facut şi cei numiţi politic în fruntea Televiziunii Române când au desfiinţat departamentul de teatru şi film, moştenire comunistă, şi teatrul-tv şi serialul-tv au fost din ce în ce mai rare, până când au dispărut definitiv, lăsând locul s.r.l. -urilor, adevărate reformatoare şi formatoare de cultură, informaţie şi gust estetic. Deci film, nu... Teatru-tv, nu... Teatrul din sălile de spectacol abia îşi mai trage sufletul cu bugetele alocate...

Şi cu toate astea, cu toate aceste economii făcute de-a lungul timpului pe seama activităţii celor ce slujesc teatrul şi filmul, perpetua reformă nu poate găsi 50.000 de euro pe an cu care să asigure nişte pensii decente câtorva din valorile naţionale din cultura română, rămase încă în viaţă şi cărora respectul şi ocrotirea din partea statului n-ar fi niciodată pe măsura importanţei şi moştenirii lăsate de aceştia în istoria culturală a acestui popor. Dar cât de generos este bugetul cu nişte anonimi pe care îi cheamă ba Popescu, ba Ionescu, ba Georgescu, dar reprezintă adevăratele valori pentru susţinerea la putere a actualei ignorante clase politice. 

Tot Reformă se face şi în învăţământ de vreo 20 de ani... Nu numai că elevii şi studenţii habar nu mai au pe ce lume se află, dacă pregătirea pentru un eventual examen mai este sau nu adecvată, dacă terminând un ciclu de învăţământ mai are sau nu importanţă şi în general dacă mai merită să te străduieşti atâta, când de fapt şcoala este pusă şi ea în folosul câtorva interese politice şi clientelare!

Profesorii sunt eliminaţi din sistem direct proporţional cu salariile celor care se mândresc cu faptul că au trecut prin şcoală ca gâsca prin apă!... Dăm 15.000 de profesori afară şi mai facem rost de un salariu de 15.000 de euro pentru un domn sau doamnă, cărora tovarăşi nu le (mai ) putem spune! Mă străduiesc să insuflu în continuare studenţilor mei, dragostea de meserie, pasiunea pentru cultură, respectul pentru înaintaşi...

Dar ştiu că atunci când părăsesc aula Universităţii, şi ajung pe stradă, sau deschid televizorul studenţii mei se întrebă dacă nu cumva aceste valori pe care vreau să le insuflu sunt desuete şi nefolositoare în condiţiile unei existenţe cotidiene aflate într-o nesfârşită falsă Reformă.

Şi atunci ce să-mi doresc la acest ceas aniversar?! Să-mi doresc să mai întruchipez personajele pe care le visez? Unde? În film? În Teatru? În Televiziune? Reforma dă lovituri mortale acestor spaţii culturale. Să fiu sănătos şi să trăiesc mult? Reforma din sănătate mă sperie, iar perspectiva unei opţiuni între o posibilă pensie şi bucuria de a mai exista pe scena unui teatru mă îngrozeşte.

Cred că am o singură dorinţă: să scap de coşmarul perpetuei Reforme, în spatele căreia se ascund incompentenţa, hoţia, jaful şi ignoranţa. Sper ca la anul pe vremea asta, Reforma să-şi dea obştescul sfârşit, şi să începem să plămădim parte din visele pe care le aveam acum 20 de ani, când cu arma în mână credeam că... O, Doamne, câte vise!!!"