Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Teatrul reprezinta pentru multi dintre noi locul in care timpul se opreste, scena este fara limite, iar culoarea jocului actorilor se intrece in nuante. A scrie despre Emilia Popescu inseamna in primul rand a spune cat de cat ceva despre generozitate, despre caldura si disponibilitate sufleteasca, despre un farmec inegalabil si despre capacitatea de a fi mereu de partea adevarului si a valorii. Timbrul inconfundabil al vocii, stiinta de a compune rolurile in amanunt, acesta din urma fiind cu atat mai semnificativ, posesoare a unei inteligente cu totul aparte, Emilia Popescu te imbogateste de fiecare data cand mergi la teatru si o vezi pe scena. Maine isi sarbatoreste ziua de nastere. Jurnalul National ii ureaza "La multi ani!".
"Atata vreme cat oamenii vin la teatru, noi vom trai"
Are o calitate pe care ti-e imposibil sa nu o remarci, seriozitatea. Emilia Popescu crede ca atunci cand un rol nu poate pune in valoare maxima capacitatea artistica in momentul respectiv a unui actor, el trebuie refuzat. Amintiri din cei peste 20 de ani petrecuti pe scena teatrului au fost adunate cu grija intre copertile unei carti de catre Smaranda Jelescu, si poarta un titlu mai mult decat edificator "Emilia, incotro". De la debutul sau si pana astazi, Emilia Popescu l-a simtit mereu pe Dumnezeu langa ea prin oamenii pe care i-a intalnit, unii devenindu-i prieteni pentru totdeauna, respectiv Stefan Banica Jr, alaturi de care joaca in "Cui i-e frica de Virginia Woolf" la Teatrul de Comedie. Acasa e locul unde Emilia Popescu se incarca, de unde isi ia hrana sufleteasca.
"Anul 2012 inseamna in primul rand o casa noua. Emotii, nerabdare, bucurie. Speram ca in sfarsit sa ne relaxam dupa multa munca si sa ne bucuram de tot ceea ce am realizat. Anul acesta mai sper si intr-o noua premiera, nu-i spun numele decat dupa ce sunt sigura. Imi doresc din tot sufletul ca anul acesta sa se intample ceva cu noi, romanii, si sa putem sa iesim cumva la suprafata din tot marasmul in care ne zbatem. Teatrul intotdeauna a fost un refugiu, un loc unde ne putem regasi, medita, bucura. Asa va fi intotdeauna. Rasul vindeca, umorul trezeste, tragedia purifica. Am pierdut multi oameni atat de valorosi, atat de dragi sufletului nostru, ne simtim mai singuri si mai tristi.
Trebuie sa muncim in continuare si sa duca fiecare dintre noi, artistii, mai departe ceea ce a inceput. Oamenii au nevoie de teatru. Oamenii vin la teatru. Una dintre cele mai pretioase amintiri va ramane pentru mine o seara din ianuarie, cand, pe o vreme cumplita, sala a fost plina la spectacolul «Cui i-e frica de Virginia Woolf». Le multumesc. M-am simtit utila, importanta, iubita. Intotdeauna am iubit publicul si am primit toata dragostea lui.
N-am pacalit niciodata, am emotii intotdeauna si cred ca altfel nu se poate. Atata vreme cat oamenii vin la teatru, noi vom trai. Publicul ne obliga, rolurile pe care le-am facut in teatru sau toate aparitiile noastre ne obliga sa fim tot timpul in forma si inspirati. Ma bucur enorm ca vom juca spectacolul «Cafeneaua» in 12, 13 si 14 martie la Palatul Copiilor. E un spectacol drag inimii mele cu Horatiu Malaele si Dana Dogaru, unde oamenii cu siguranta se vor regasi si se vor bucura. Joc «Cui i-e frica de Virginia Woolf» la Teatrul de Comedie, regret ca in anul Caragiale nu am nici un spectacol si o astept pe Arkadina, din «Pescarusul» lui Cehov.
Cel mai frumos dar de la Dumnezeu, de ziua mea, e fiica mea. Cu asta trebuia sa incep. Maria, 16 ani, minune. Restul e tacere. A, mai e ceva. Mi-au iesit toate analizele foarte bune. Va doresc tuturor sanatate, speranta si curaj. Doamne ajuta!"
