Este una dintre marile voci ale artei lirice romanesti. Talentul sau a stralucit pe marile scene ale lumii si a indrumat pasii multor artisti care astazi aduc faima artei interpretative. Soprana Eugenia Moldoveanu a implinit ieri 62 de ani.

"Tineretea iti da curajul cu care intri in arena"

"Primesc noul an din viata mea cu un sentiment pe care nu-l am de foarte mult timp, sentimentul ca mai inving un an. Acesta vine, probabil, din constientizarea faptului ca incep sa imbatranesc. Fizic nu simt acest lucru. Stau si ma gandesc cateodata ca nu mai am asa mult de stat cu fetita mea si ma incearca un sentiment de nostalgie. Fiecare an pe care-l prind in buchetul vietii mele e un an de intelepciune. Bilantul l-am facut mai demult. Acum sunt la capitolul in care ma gandesc la ce mai pot darui celor care sunt tineri artisti si, cu experienta pe care am capatat-o, sa-i pot ajuta. Este principalul meu gand si principala preocupare pentru anii care vin, sa daruiesc ceea ce si eu am avut sansa sa primesc de la profesorii mei, de la marii maestri cu care am cantat de-a lungul carierei mele. Cred ca cel mai important lucru pe care l-am facut in aceasta viata este fiica mea. Ea a fost si este in continuare bucuria mea cea mai mare. Eu am inteles ca trebuie sa-si faca singura drumul ei si acum este profesoara la Universitatea de Teatru. Imi doresc sa fiu sanatoasa alaturi de mama si fiica mea si-mi doresc foarte mult sa-i ajut pe cei din jurul meu. Satisfactii profesionale au fost multe, dar cea mai mare realizare consider ca este sansa pe care am avut-o de a face o cariera lunga, fara sincope, o cariera importanta. Mi-a fost dat sa cant in cele mai mari teatre din lume. In afara de talent, truda si pasiune, am avut si un pic de noroc. Nu am regrete, doar dorinte neimplinite ca nu am putut sa cant tot ceea ce as fi vrut sa cant. Ca artist, iti doresti mereu sa canti alte si alte roluri. Cel mai aproape de sufletul meu este rolul «Doamna Butterfly», care mi-a adus marele premiu de la Tokyo in 1972, inmanat de Maria Callas, care era presedinta de onoare a juriului. A fost premiul care mi-a deschis pe urma marea cariera internationala si mai ales era un premiu pe care il castigam in ziua de 1 iunie, cand fetita mea implinea un an. Eram foarte tanara, iar tineretea presupune si putina inconstienta, si uneori iti trebuie un asemenea mod de a privi cariera, iti da curajul acela cu care intri in arena de lupta. Am muncit cu regretata mea profesoara Arta Florescu sase luni, zi si noapte pentru, acest rol. A fost o munca teribila. Apoi au urmat mai mult de 20 de ani in care eu am cantat acest rol in toate marile teatre de opera din lume. Am avut noroc, pentru ca eu eram o fetita dintr-un orasel pe nume Azuga, parintii mei nu erau muzicieni... Am facut liceul teoretic la Busteni si apoi am intrat prima la Conservatorul din Bucuresti. Am fost repartizata la clasa doamnei Arta Florescu. Ea a insemnat o sansa pentru mine. Nu am visat niciodata sa ajung o cantareata mare. Nu stiam ce inseamna acest lucru. Ceea ce am facut si ceea ce am devenit nu s-a intamplat pentru ca asta am visat, aceste lucruri au venit de la sine. Pentru mine a fost importanta pasiunea pentru muzica. Asta era tot ce simteam ca trebuie sa fac."