Astăzi e ziua ta: Florin Dumitru Mihălţan

Presedintele Societatii Romane de Pneumologie, profesor universitar doctor Florin Dumitru Mihaltan, implineste astazi 57 de ani. Jurnalul National ii ureaza 'La multi ani!'.

'Din nefericire, luna octombrie, in general, este, ca in fiecare an, o lu­na plina in viata pneumologiei ro­manesti. In aceasta perioada suntem angrenati atat in activitati na­tionale, precum pregatirea unor conferinte cu ocazia Zilei Mondiale a BPOC, din 16 noiembrie 2011, a unor campanii de spirometrie gratuite, a unor cursuri de somnologie, cat si activitati internationale, precum con­gresul American College of Chest Physicians. Sub imperiul acestor implicari, o zi aniversara se pierde si devine doar o zi care marcheaza, poate, un plus de maturitate si organizare.

Cititorii acestor randuri ar trebui sa stie ca exista o sarabanda si febra a multor actiuni, care, de multe ori, ma fac sa regret ca nu mai am week-end-uri libere, pe care sa le aloc unor momente mai placute, de relaxare si odihna.

Profesorul ar trebui sa ramana medic. E o misiune greu de realizat in contextul actual, cand la spital ti se cere sa faci «productie» (o norma de internari ceruta de la Casa de Asi­gurari), cand se restrang din ce in ce mai mult posibilitatile de participare la congresele din strainatate (recentele restrictii legate de zilele de formare medicala) sau cand vezi ca cei mai buni dintre rezidenti si chiar specialisti iau drumul strainatatii din varii motive. In primul rand, studentii trebuie sa afle ca «angajamentul» de medic presupune sacrificii, nu va­natoare de pacienti, nu superficia­litate, ci un «blestem», in sensul bun, daca se poate spune asa, al documen­tarii zilnice. Asaltul informati­o­nal obliga, ulterior, la o supraspecializare, un element care, uneori, ramane si este criticabil. Cat despre aprecierile pacientilor, sunt doua categorii de multumiri. Unele care vin la distanta de ani de la momentul salvarii unei vieti. Atunci, omul acela putin mai apasat de scurgerea anilor revine nu numai cu multumiri si amintiri legate de o experienta traita impreuna, dar si cu rude bolnave, apeland in extremis la mine. A doua categorie de multumiri vine de la studenti sau fosti rezidenti, care, desi sunt plecati sau nu i-am vazut de mult, isi aduc aminte cu placere de orele matinale ale vizitei in saloane.

Vedeti, acum se vorbeste foarte mult de turismul medical, de emigrarea «creierilor» noastre medicale. In anii 1990-1995, cand am reusit pentru prima data sa ies din tara si am lucrat in trei clinici din Franta si Germania, am realizat distanta pe care o aveam de recuperat fata de pneumologia vestica. Era si atunci dorinta de a vizita, dar am ales varianta care mi se parea mai atragatoare: sa dorm in bibliotecile acelor clinici celebre, sa trag la xerox mii de pagini de articole la care nu aveam acces la momentul respectiv si sa «pierd» noptile si sfarsiturile de saptamana in serviciile acelea, aprofundand cunostintele in domenii total noi pentru mine, precum somnologia, asistenta la domiciliu, tabagismul etc. Sigur ca am avut oferte de a ramane acolo, dar aveam prea multe de facut in tara ca sa raman.

Este o intrebare pe care nu mi-a pus-o nici un jurnalist pana acum, legata de optiunea mea de fost si­bian pentru Bucuresti, unde am facut fa­cultatea si am si ramas la catedra, si reintoarcerea la orasul natal. Este, daca vreti, regretul etern cu care am ramas, de a nu putea, inca, sa profesez in orasul unde m-am nascut si de a face, pe jos, drumul la clinica, asa cum odinioara faceam drumurile mele la scoala si la liceu, in anii adolescentei in Sibiu. Poate ca va veni totusi si aceasta zi.

La 57 de ani am sufletul umbrit de pierderea unor fiinte dragi, intr-un timp scurt, cu tot ce inseamna lipsa telefoanelor mamei sau grija pe care mi-o purta tatal cand plecam la drum, dar exista lumina calauzitoare a rea­lizarilor incepute si care trebuie continuate, indiferent de confruntarile care apar, alimentate de «invidia medicorum» si de confratii carcotasi, parca mai multi ca inainte.'