"Astazi e ziua ta..." - Ioan Carmazan

Cel mai drag film ii este "Tapinarii", primul din cariera sa de regizor. Cel mai provocator i se pare "Margo", ultima pelicula care nu a iesit inca la rampa. Astazi, regizorul Ioan Carmazan implineste 57 de ani.

"Nu ma simt un om de 57 de ani"

"Cred ca un an in plus inseamna intotdeauna putina tristete, putina intelepciune si, uneori, putina implinire. De obicei, de ziua mea, familia, uneori, imi face cate o surpriza. Mergem undeva la curte, am o casa la mahala, unde am porumbei si probabil o sa serbam acolo. Imi place ca de ziua mea sa imi vad prietenii, oamenii pe care nu reusesc sa-i intalnesc peste an, asta imi da putina energie, putina bucurie...
De dimineata ma gandeam ca, atunci cand am implinit 50 de ani, familia mi-a facut o mare surpriza, a facut o petrecere la Mogosoaia si mi-a chemat pana si colegi de liceu. Asta, in conditiile in care ei imi spusesera ca nu vom face nimic, ca mergem asa... la restaurant. Si m-au luat si m-au dus, iar acolo m-am trezit in mijlocul a 100 de oameni pe care nu-i vazusem de mult; ma gandeam cum au trecut sapte ani de atunci si la cate s-au intamplat in perioada asta. In acea perioada eram putin izolat, scriam scenarii, nu faceam film, in ultimii trei ani am facut trei productii, am mai facut un film documentar, am mai publicat doua carti...
Cred ca pana la urma o zi onomastica e si un prilej ca sa te intorci putin in timp sa vezi ce ai facut. Intr-un fel sau altul, m-am gandit mereu daca pot sa scriu ceea ce am de scris, tot timpul imi notam ce as vrea sa scriu; m-am uitat odata pe niste caiete din tinerete si mi-am dat seama ca n-am facut ce am vrut sa fac. Oricum, am publicat vreo patru-cinci carti si am facut deja sapte filme. Cumva, cred ca, pana la urma, meseria de regizor e una si a hazardului, trebuie sa te lasi trait, nu poti sa o stapanesti tu, sa o traiesti, trebuie sa te lasi putin si trait de ea.
Cand esti tanar, toata lumea iti spune sa fii sanatos si tu razi, acum cred ca e chiar important ca toata lumea sa fie sanatoasa in jurul meu, deoarece cea mai mare nenorocire este daca ti se imbolnaveste cineva drag. Uneori, rad chiar de mine, pentru ca nu ma simt un om de 57 de ani. Cateodata, cand merg sau ies in lume, ma comport ca si cum as fi dintotdeauna, deci nu mi-am schimbat comportamentul, dar sunt lucruri pe care le resimt, de exemplu nu mai pot sa pierd nopti cum pierdeam inainte, nu mai pot sa beau cum beam inainte, nu mai pot sa stau in restaurant cum stateam inainte, nu mai fumez cum fumam inainte...
Probabil ca fiecare varsta are bucuriile ei, placerile ei, renuntarile ei si intelepciunile ei. La ora asta, cred ca sunt un om mult mai calm, mai ponderat si mai echilibrat decat atunci cand eram tanar, cand faceam tot felul de excese, uneori din plictiseala, alteori din teribilism, alteori dintr-o stare de imponderabilitate pe care o au toti oamenii nelinistiti.
Cred pe undeva ca am regretul ca imi fuge timpul printre degete, dar s-ar putea sa fie o mica alintare, pentru ca la capatul drumului nu sunt un om care poate lucra tot timpul. Am perioade in care pot sa lucrez bine si am perioade in care nu pot sa fac nimic."