"Astazi e ziua ta..." - Ion Margineanu

Intr-un vacarm cotidian in care poezia aproape a disparut, putini sunt cei care stiu sa o infatiseze celorlalti, sa o aduca la lumina din locul in care s-a ascuns. Printre ei, scriitorul Ion Margineanu. Si nu doar pentru ca e un visator haladuind pe rezervatiile melancoliei, ci pentru ca, intr-o lume stearpa, omul are nevoie de poezie asa cum are nevoie de un Dumnezeu. Poetul implineste astazi 63 de ani.

"I-as cere lui Dumnezeu o altfel de moarte"

"Un an in plus este un semn in care cuvintele deopotriva se cumintesc si in acelasi timp fac un pas inainte inspre propria respiratie. Planurile pentru aniversarea mea sunt asternute intre cuvinte. Astept sa ramana aceleasi ferestre deschise spre oameni, mai ales in cerneala, care uneori nu mai vrea sa scrie. Vorba cronicarului: "Depinde cum simti ca stai sub vremi si mai ales de felul in care vremea a reusit sau nu a reusit sa isi faca culcus in propriul trup, caci varsta e precum floarea-soarelui, asteapta mereu implinirea unei legende". In trecut, imi petreceam aniversarile foarte mult cu natura, cu visele, alergam intre cuvinte si faceam partii in siguratate ca sa treaca poemul ca o raza de lumina. Timpul, cum spunea cineva, "nu ne apartine". Marturisesc ca orice zi de nastere pentru mine, ca fiu de taran, a fost exact cum este o litera intr-un alfabet; varsta este un altfel de alfabet in care un an care vine sau un an care trece nu se adauga si nici nu se scade, important este ca apa sa mearga in continuare, sa caute crucea izvorului in care se naste curcubeul. Va rog sa ma credeti ca nu mi-am facut planuri niciodata, pentru ca asa cum spuneam viata ne este data. Daca as spune ceea ce spune Cosbuc, ca "o lupta este viata", am putea intr-adevar sa raspundem la aceasta idee. Viata este insa dublata de ceea ce noi nu mai suntem responsabili, la fel ca moartea, care si ea ne este data. Armonia dintre ele trebuie sa fie armonia dintre lumina si intunericul pe care le purtam in sange, intr-o casa a sufletului pe care Dumnezeu a facut-o din inima noastra. Ma rog lui Dumnezeu ca varsta sa-mi ramana acelasi sanctuar de sanatate si luciditate. Varsta este felul in care luciditatea, la un moment dat, se infunda fara sa vrea. De aici incepe drama care este varsta. Daca ar fi posibil, i-as cere lui Dumnezeu o altfel de moarte, adica sa schimbe prefixul acestei idei de moarte, caci omul este cel pentru care Dumnezeu merita sa faca ceva in plus. Mai bine sa il transforme intr-un lan de grau, intr-un arbore, in marmura, intr-un rasarit de soare, sa-l lase sa faca un pas inainte inspre chiar ideea de dumnezeire. Fara sa stie ca, in fond, libertatea este felul in care Dumnezeu a sadit in noi viata fara de moarte. Eu sunt un om venit de la tara; imi place sa cred ca, pasind inspre oras, ma opresc intotdeauna la marginea satului si ma inchin unui Iisus deteriorat pe o cruce de lemn acoperita de spini; acel fel de Iisus neterminat este cea mai mare bogatie in sufletul meu."