x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar "Astazi e ziua ta..." - IURIE DARIE

"Astazi e ziua ta..." - IURIE DARIE

13 Mar 2005   •   00:00

Este unul dintre actorii remarcabili ai artei teatrale si cinematografice romanesti. La "70 si ceva" de ani este un tanar indragostit. De profesie, de copii, de cea care-i este alaturi. Astazi, actorul Iurie Darie isi sarbatoreste ziua de nastere.

"Iubire, numai iubire, vorba cantecului"

"Ma simt tanar si ferice. Nu e vorba de inconstienta, e vorba de o mostenire de familie. Mama mea a trait multi ani si, cu toate ca s-a refugiat din Basarabia impreuna cu copiii, cu toate ca a pierdut un sot tanar si asa mai departe, uite ca am trait, am ajuns oameni in toata firea, eu si surioara mea, ne simtim bine la varsta noastra, ceea ce dorim si altora. Pentru mine ziua de nastere a fost intotdeauna o mare ocazie de a ma intalni cu cei foarte dragi. Am avut o mare bucurie in viata, am iubit copiii, m-am dedicat lor de foarte tanar, cand eram si eu copil, toata viata am avut oameni in jur si prieteni. Acum, cand implinesc si eu o suma, nu spun cati ani, am o mare bucurie ca, langa mine, de multi ani, e actrita Anca Pandrea; este bucuria de a-mi fi alaturi de atata vreme si bucuria ca putem sa declaram ceea ce declaram noi acum, in zilele astea, unul altuia: ca ne iubim, ceea ce e mare lucru.

Fiecare aniversare a constituit pentru mine o analiza. In trecut nu se chemau analize, dar oricum, o privire in urma, sa vad ceea ce am putut sa fac, daca am fost fericit... Am avut cateva ganduri pe care eu le doresc tuturor: numai si numai fericire si iubire, «Iubire, numai iubire», vorba cantecului nostru. Chiar acum cateva minute ma gandeam ca mai am inca atatea de facut din ceea ce am promis. Vreau sa incep o emisiune pentru copii. Cu desene, bineinteles.

E o misiune a mea sa am dragoste de copii asa cum avea si mama mea, educatoare, si tatal meu, invatator, si al doilea tata, secretar de liceu si asa mai departe. In zona asta a copiilor, mai mici sau mai mari, am trait toata viata si am fost foarte fericit. Si ultimul copil, pe care-l iubesc cel mai mult, e Anca. De ziua mea imi doresc sa fiu sanatos, pentru ca tocmai am trecut peste un hop cu bine datorita domnului profesor doctor Irinel Popescu.

Viata mi-a oferit mereu si mereu surprize. Avand in vedere meseria mea de actor, am avut legatura cu atatia oameni care au avut fel de fel de piedici in realizarea proiectelor lor. Mi-a parut rau pentru ei si de aceea ii multumesc lui Dumnezeu, ca sunt unul dintre putinii, poate, favorizati ai sortii care la varsta asta, la 70 si ceva - stiti dumneavoastra cat - mai spera sa fie fericiti in continuare. Eu cred in aceasta perpetuare a generatiilor si, atunci cand o sa-mi vina randul, o sa fiu fericit ca o sa stau langa mama mea, care s-a prapadit, langa tatal meu, cei doi tati ai mei, intre prieteni si langa Anca. Sunt un om cu constiinta treaza ca traim intr-o lume foarte ciudata, un om care a crezut in iubire si pe care viata nu l-a dezamagit."

FERICIRE

"Acum, cand implinesc si eu o suma, nu spun cati ani, am o mare bucurie ca, langa mine, de multi ani, e Anca Pandrea, actrita; este bucuria de a fi alaturi de atata vreme si bucuria ca putem sa declaram ceea ce declaram noi acum, in zilele astea, unul altuia: ca ne iubim..."

DRAGOSTE

"Sunt un om care a crezut in iubire, pe care viata nu l-a dezamagit" - Iurie Darie, actor
×
Subiecte în articol: calendar