Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
"Pentru România am făcut multe, dar fără rezultat. Eu sunt patriot şi nu numai în cabinet am tricolorul pe perete, ci şi în amfiteatru", ne mărturisea fostul director al Centrului Naţional de Dermato-Venerice, profesor universitar doctor, Justin Diaconu. Astăzi împlineşte 74 de ani. Jurnalul Naţional îi urează "La mulţi ani!".
Să dea Dumnezeu să nu avem nevoie de doctori
"Fiind conducător de doctorat, mă duc în fiecare zi la spital, la sediul Catedrei de Dermato-Venerice din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie. Am un număr important de doctoranzi şi sunt în plină activitate.
Până murim, învăţăm. În medicină, dacă nu citeşti o perioadă de timp, eşti în afara problemelor. Am avut şi realizări şi necazuri. Unul dintre marile necazuri este că, în '95, când eram directorul Centrului Naţional de Dermato-Venerice, am făcut o selecţie de 10 cercetători stagiari dintre care nici unul nu mai este în ţară. Toţi au plecat pentru că erau foarte buni şi foarte prost plătiţi în România. Au mai rămăs şi la noi oameni cu care poţi să lucrezi. Cadrele didactice au rămas toate.
Am predat şi am dat rândul la toate cele trei facultăţi de medicină care erau pe timpuri, Medicină Generală - 19 ani, Pediatrie - 1 an, Stomatologie - 10 ani. Am predat dermatologie 2 ani la Universitatea de Medicină din Algeria, am condus foarte multe lucrări de diplomă, peste 300 şi am deja peste 35 de doctori deja formaţi într-o perioadă de 15 ani de când conduc doctorate. În iunie anul trecut am fost primit ca membru de onoare al Academiei de Ştiinţe Medicale.
Printre cele mai frumoase clipe ale vieţii mele, clipe pe care aş vrea să le retrăiesc, se află momentul când am reuşit, la vârsta de 11 ani, în clasa I-a de liceu, la o concurenţă de 398 de inşi pe 35 de locuri. Am intrat al doilea. Fiind copil de la ţară, a fost foarte important pentru mine. Apoi, a fost intrarea la Facultatea de Medicină şi căsătoria cu actuala mea soţie. Împlinim 42 de ani de căsătorie.
Dacă aş avea această putere, aş lupta ca sănătatea să fie finanţată aşa cum trebuie. Mi-aduc aminte că, pe timpuri, când eram intern la clinica academicianului Lupu, în fiecare an se închidea o lună pentru zugrăveli, pentru igienizare. Acum trec şi zece ani până la un zugrăvit. De la finanţare porneşte totul.
Mi-e dor de părinţii mei care m-au educat, m-au îngrijit şi au avut grijă de mine, atât mama, dar mai ales tata.
Să dea Dumnezeu să fim sănătoşi cu toţii şi, cum se spune, să nu avem nevoie de doctori."
