x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Arde Popasul Haiducilor din Petroșani

Arde Popasul Haiducilor din Petroșani

de Redacția Jurnalul    |    13 Aug 2025   •   22:05
Arde Popasul Haiducilor din Petroșani

Incendiu uriaș la un complex turistic din Petroșani.

UPDATE:

Incendiul, care s-a produs la cabana Popasul Haiducilor din Petroșani, a fost localizat, informează ISU Hunedoara.

Având în vedere că există o cantitate mare de material lemnos, folosit în construcția clădirii principale și a anexelor, intervenția se preconizează a fi de lungă durată. În sprijin a fost solicitată intervenția unui echipaj de pompieri, cu o autospecială de stingere, de la ISU Gorj.

Cinci persoane s-au autoevacuat imediat după izbucnirea incendiului. Nu au existat victime.

Au fost afectate etajul și mansarda construcției, fiind cuprinsă de flăcări o suprafață de aproximativ 300 metri pătrați, inclusiv acoperișul. Pompierii au reușit să salveze de la distrugere parterul, dar și anexe ale complexului turistic.

Intervenția este în curs de desfășurare.

Știre inițială:

Un incendiu a izbucnit, miercuri seara, la un complex turistic cu pensiune din municipiul Petroșani, informează ISU Hunedoara. Flăcările au cuprins inițial o magazie, iar suprafața afectată inițial a fost de aproximativ 150 de metri pătrați.

„Pompierii Detașamentului Petroșani, împreună cu echipaje de stingere de la alte subunități ISU Hunedoara, intervin, la această oră, pentru lichidarea unui incendiu puternic izbucnit la un complex turistic din municipiul Petroșani”, transmite sursa citată.

Pentru gestionarea situației de urgență, echipajele de stingere din Petroșani, Lupeni, Baru, Deva și Hunedoara au intervenit cu șase autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară și echipaje SMURD.

La momentul transmiterii știrii, misiunea este în curs de desfășurare.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: incendiu petroşani