Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Este critic, istoric şi teoretician literar, profesor universitar doctor la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, pe care-a absolvit-o în 1981, cu diplomă de merit. Din 2004 este decanul aceleiaşi facultăţi. A fost redactor-şef al suplimentului Vineri al revistei Dilema, a predat la Institutul de Limbi Romanice al Universităţii din Viena, a fost consilier prezidenţial la Departamentul de Cultură şi Educaţie (1999) şi lector la Universitatea din Viena. Liviu Papadima împlineşte astăzi 53 de ani. Îi urăm "La mulţi ani!".
"Precum bine se ştie, de la un moment dat încolo - oricare va fi fiind acela - începi să-ţi doreşti ca aniversarea zilelor de naştere să treacă, pe cât posibil, neobservată. Cum însă Jurnalul Naţional recidivează, invitându-mă, şi anul acesta, să-mi aduc aminte de mine la dată fixă, şi mă asigură că tot ceea ce se obţine prin repetiţie nu e neapărat umor, devin şi eu foarte serios.
Prof. univ. dr. Liviu Papadima (adică eu) în această perioadă se gândeşte intens dacă să meargă la concertul lui Eric Clapton, lăsându-şi prietenii nemuzicali cu buza umflată în faţa uşii zăvorâte taman de ziua lui, sau cum să rezolve acest grav conflict de interese din viaţa lui. În rest, se gândeşte la câţi juni iubitori de cărţi or mai fi în lumea românească doritori să dea la Litere în vara asta şi alte lucruri asemenea, care-ţi fac somnul lin şi codrul departe.
Pentru cei care încă nu ştiu cine sunt, nu găsesc răspuns. Pentru ceilalţi, e vorba despre o persoană căreia i-au plăcut cuvintele şi care s-a trezit, de vreo şase ani încoace, în luptă cu cifrele. Despre un profesor de literatură care a devenit decan.
Am fost solicitat la un moment dat să scriu un studiu despre «Limbă şi dictatură» pentru un amplu şi doct dicţionar lingvistic în limba germană. M-am încăpăţânat să îl scriu direct în limba cu pricina, pe care o învăţasem, mai mult de unul singur, după ce împlinisem 30 de ani. L-am rugat pe un erudit profesor, elveţian de origine şi vorbitor al mai tuturor limbilor romanice, coleg cu mine, la acea vreme, la Universitatea din Viena, să verifice corectitudinea textului. Mi-a înapoiat textul, cu nişte corecturi extrem de atente, dar şi cu nişte semne pe margine, al căror înţeles nu am reuşit să îl desluşesc. Când l-am întrebat despre ce înseamnă, s-a scuzat. Voia să verifice în dicţionar, dar n-a mai avut vreme.
Cine zicea - Mark Twain, mi se pare - că Dumnezeu i-a dat omului o viaţă suficient de lungă ca să poată învăţa până şi germana, n-avea dreptate. Cât despre neîmpliniri, sunt, inevitabil, mult mai multe. Cel mai tare m-a durut, cred, suspendarea revistei Vineri, supliment lunar meteoric - a durat cam 2 ani - al revistei Dilema, pe atunci încă nu «veche».
Îndărăt, văd destule, suficient cât să mă consider un om norocos. Înainte, e un pic mai greu. Tot încerc să îmi aranjez o programare la oculist.
Mă întreb dacă imaginaţia ar trebui să fie una dintre calităţile indispensabile pentru a fi un bun ministru al Învăţământului. Probabil că nu, dar şi lipsa ei ar fi dureroasă. Strict în momentul de faţă şi strict personal - păstrând regulile jocului «ce ar fi dacă» -, primul lucru pe care l-aş face ca ministru al Învăţământului ar fi să-mi dau demisia. Iar cel de-al doilea, aproape la fel de sigur, ar fi să mă răzgândesc. Chestiunea e că încă nu ştiu cum poate fi cineva în România şi om politic şi făcător de bine. Pe de altă parte, însă, mi se pare monstruos să ne resemnăm cu ideea că aşa ceva nu e posibil."
Citește pe Antena3.ro
