Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Vârsta nu este un impediment atunci când sufletul visează în fiecare noapte şi aduce de acolo, de Sus, inspiraţie. De fiecare dată când un cântec de-al său era difuzat în primă audiţie acesta devenea şlagăr, inevitabil. De ce? Simplu. Atingea sufletul celui care asculta. Asta face un compozitor adevărat, atinge acele fire nevăzute ale sufletului omenesc. Marcel Dragomir este recunoscut pentru muzica sa, şi pentru colaborările frumoase cu majoritatea interpreţilor români. După o viaţă dedicată muzicii, cunoscutul compozitor se bucură de marile sale opera, fiul şi nepoţica sa. În fapt, familia, care mereu l-a susţinut şi i-a fost aproape. Astăzi împlineşte 70 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”
“Urez succes tinerei generaţii şi le doresc să aibă parte de dragostea pe care noi am avut-o”
Spune că nu fac artă oamenii cei mai fericiţi
“În ultimul an am lucrat ca de obicei, pentru că nu te poţi opri din lucru, nu te poţi pensiona, deşi am ajuns la o vârstă biologică înaintată. Trebuie să lucrez, pentru că eu toată viaţa am muncit, am muncit şi am muncit. Sigur că a fost şi acest dar de la Dumnezeu care este inspiraţia, acelaşi lucru îl fac şi acum cu mare drag şi plăcere, pentru că ştiu că-l fac pentru oameni. Sigur, îl fac şi pentru mine, dar în primul rând pentru ei. I-am simţit aproape de la primul pas în această meserie şi până acum. De câte ori ajung la spectacole, am sesizat că muzica uşoară ajunge mai greu la audiţii radiofonice sau în concerte, publicul este formidabil şi îmi primeşte muzica cu atâta dragoste şi aplauze încât mă copleşeşte. Eu, care sunt o fiinţă introvertită, mă simt într-adevăr în mijlocul oamenilor, făcând parte dintre ei. Nu înţeleg optica celor care pun umărul concertat la dispariţia muzicii uşoare, a unor oameni, a culturii. Noi n-am avut o cultură proastă, iată că şi acum studiem şi folosim drept punct de reper literatura noastră, care este una formidabilă. Se spunea că există o literatură grozavă de sertar, dar n-a apărut nimic. Şi muzică la fel. Formidabilă, dar ea nu există. Eu urez succes tinerei generaţii şi le doresc să aibă parte de dragostea pe care noi am avut-o şi cu care sper că am rămas în sufletul oamenilor. Acesta este cel mai important lucru pentru un om care scrie muzică.
Eu mă simt atât de bine şi atât de fericit când vorbesc cu fiul şi nepoţica mea, pentru că, de fapt, sunt operele mele cele mai de seamă. Vorba aceea, dacă un om nu sădeşte un pom şi nu face un copil înseamnă că şi-a irosit viaţa. Eu simt că nu am irosit-o şi că mi-am trăit-o frumos, mi-am dăruit-o cui trebuia.
Sunt nişte unde, nişte fire nevăzute care ne leagă unii de alţii, dar din păcate nu ştiu ce se întâmplă deceniile acestea două care au trecut din 90, că am început să ne înstrăinăm din ce în ce mai mult unii de alţii. Ne vedem din ce în ce mai singuri într-o mare de oameni. Nu ştiu de ce se petrece lucrul acesta. Nu cred că e din cauza vârstei, pentru că înainte oamenii erau atât de legaţi la vârste cele mai înaintate. Mă uit în ziarele străine şi citesc despre oameni care sunt atât de prieteni, fac călătorii împreună, convorbiri lungi, fac lucruri minunate împreună, numai noi am reuşit să ne dezbinăm. Nu ştiu de ce.
Era o glumă pe vremea tinereţii mele, «Artist, noaptea vesel, ziua trist». Aşa e viaţa noastră, cuprinsă şi de tristeţi, şi de bucurii. De multe ori am scris când eram trist. N-am fost o fire prea veselă. Starea de tristeţe provoacă melancolii, provoacă spiritul creator de multe ori. Nu fac artă oamenii cei mai fericiţi, cei mai avuţi, ci aceia care nu o duc prea bine, care îşi duc viaţa cu greutate din punct de vedere al sentimentelor. Oamenii aceia au scris lucruri foarte frumoase pentru umanitate. De la o anumită vârstă, te trezeşti în fiecare dimineaţă şi mulţumeşti pentru ziua pe care ţi-a dăruit-o, fiecare zi e un cadou, aşa că nu-mi doresc decât sănătate şi putere de creaţie. Aş vrea să le spun cititorilor dumneavoastră doar atât: «Să nu ne uitaţi!»” (L.P)
Citește pe Antena3.ro
