x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Astăzi e ziua ta, Maria Cornescu

Astăzi e ziua ta, Maria Cornescu

21 Noi 2014   •   00:02
Astăzi e ziua ta, Maria Cornescu

“Prin cântec îmi strig durerea, În cântec mi-e mângâierea”, declară în urmă cu ceva vreme Maria Cornescu. Vocea sa a tulburat sufletele românilor de-a lungul întregii cariere, deci a mai multor generaţii. “A înfruntat legile respiraţiei", aşa o caracteriza Costin Dinu. Maria Cornescu se află la loc de cinste între cele mai de seamă interprete ale folclorului oltenesc. Deşi nu a mai apărut în public de mult timp, Maria Cornescu nu a pierdut admiraţia oamenilor, este încă iubită. Ieri a împlinit 69 de ani. La mulţi ani!

“Arta poate şi trebuie să stârnească emoţie, poate readuce pe oricine la omenie”
O voce mângâietoare, sclipitoare, penetrantă şi apoi strălucitoare
Maria Cornescu s-a născut la 20 noiembrie 1945 şi a crescut în atmosfera tradiţiilor populare păstrate în Craiova, capitala Olteniei, şi în localităţile învecinate. Cântecele şi doinele doljene şi gorjene, melodiile interpretate de mentorul său, Maria Lătăreţu, i-au intrat în suflet încă din copilărie, devenind a doua natură a fetiţei cu codiţe lungi şi glas de clopoţel transformată în pragul tinereţii într-o Cosânzeană a folclorului oltenesc, cu o voce mângâietoare, mai întâi sclipitoare apoi din ce în ce mai penetrantă şi mai strălucitoare. Deşi a manifestat mereu timiditate în prezenţa publicului, aceasta s-a dovedit a face parte din sensibilitatea sa, cântecele, în culorile şi luminile date de încântătoarele buchete de versuri au impresionat şi continuă să atragă ca un magnet ascultătorii. A debutat la 18 ani reuşind la concursul pentru postul de solistă a Ansamblului artistic “Nicolae Bălcescu” din Craiova. Îşi formează un repertoriu propriu bazat pe culegeri trecute prin filtrul experienţei şi talentului ei artistic, dar şi pe versurile inspirate de sentimentele şi relaţiile dintre părinţi şi copii, de întâmplările vieţii, solista dezvoltând, cu timpul, diverse tematici familiale în cântecele sale care nu au încetat să fie considerate de marele public valoroase şi realiste. În cei nouă ani de rodnică activitate solistică la prestigiosul ansamblu craiovean este îndrăgită de publicul din toată ţara. În 1965 este invitată să imprime patru cântece la sediul central din Bucureşti al Radiodifuziunii Române cu Orchestra de Muzică Populară Radio dirijată de Victor Predescu şi în următorul an deschide seria albumelor personale imprimate la Casa de discuri Electrecord, unele dintre discuri vor fi reeditate datorită vânzărilor rapide pe piaţa muzicală naţională. În timpul unui concert susţinut la Târgu Jiu îl cunoaşte pe primul ei soţ, Nelu Bălăşoiu, cu care formează un cuplu muzical folcloric de mare succes, dovadă fiind albumele lansate.
La 27 de ani, devine, tot prin succesul la concursul de angajare, solistă a Ansamblului “Rapsodia Română” din Bucureşti, în perioada de mare efervescenţă artistică a acestui ansamblu. După cum afirmă Maria Cornescu, prin cântecele sale doreşte să împace oamenii, “să-i întoarcă pe unii din drumul greşit, pentru că arta poate şi trebuie să stârnească emoţie, poate readuce pe oricine la omenie”. Între anii 1968-1976 revine în Studiourile Radio pentru înregistrări iar albumele Electrecord se succed aproape anual, în perioada 1967-1988, urmate de compact discurile apărute în 1996 şi respectiv 2000, “Maria Cornescu – Melodii îndrăgite” şi “Maria şi Marilena Cornescu – Pe noroc nu dau un ban”. Cântecele populare interpretate de solistă au apărut frecvent nu numai în albume personale, ci şi în albume colective, ilustrând frumuseţea pieselor sale muzicale, diversitatea lor tematică cât şi faima interpretei. Dirijorii formaţiilor muzicale cu care a imprimat sunt Victor Predescu, Paraschiv Oprea şi Gheorghe Zamfir, valoarea lor fiind dublată de cea a instrumentiştilor care au acompaniat-o pe Maria Cornescu. La cele 133 de titluri de cântece apărute în albumele originale ale Mariei Cornescu se adaugă un număr semnificativ de piese needitate şi câteva care sunt înregistrate direct din concerte. Zestrea cu care Maria Cornescu a îmbogăţit patrimoniul naţional cuprinde doine, cântece tradiţionale, cântece de stil folcloric modern şi contemporan, cântece de voie bună şi creaţii ce aparţin melosului şi stilului de sorginte oltenească. (L.P)

×