Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
“Simt că noi, compozitorii, am fost abandonaţi nedrept”
E foarte emotiv, deşi pe scenă nu s-a văzut niciodată
Marius Ţeicu a fost încă de la debutul său foarte iubit de publicul românesc. De ce? Simplu. Muzica sa spune povestea oricărui om, cu necazurile şi cu bucuriile lui, cu zâmbetele şi cu lacrimile lui. Muzica pe care a compus-o, inspirat de fiecare dată, ajunge acolo de unde nu mai are cum să plece, în sufletul oamenilor. A absolvit Liceul de muzică din Timişoara în 1963, la secţia oboi-pian şi Academia de muzică din Bucureşti în 1968 la secţia dirijat, şi este membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România din anul 1974. Şi-a încheiat cariera de profesor, dar este prezent de fiecare data când este vorba despre muzica uşoară românească, fie că asta înseamnă festivaluri sau concursuri. Nu are timp să se gândească la înaintarea în vârstă şi chiar se roagă să aibă mereu treabă, pentru că în felul acesta nu se mai gândeşte la probleme. Marius
Ţeicu împlineşte vineri 69 de ani. La mulţi ani!
“Sunt realist. Dacă nici la vârsta asta nu eşti realist, atunci când? Singurul lucru la care pot să nădăjduiesc e să mai pot realiza nişte lucruri şi să fiu în activitate. Sunt mulţumit de ceea ce fac şi cred că sunt o persoană deschisă, sinceră, îmi place să fiu înconjurat de oameni, nu-mi place să fiu singur, sunt familist, îmi place mult muzica – nu este o noutate, cu siguranţă – caut să fiu ambiţios, dar în limitelele bunului simţ. Sunt multe de spus despre mine... dar trăim nişte vremuri nebune din toate punctele de vedere. Nu numai noi, românii, ci întreaga omenire. Trăim într-o viteză şi o nesiguranţă a zilei de mâine, care duce şi la o nesiguranţă a sentimentelor, la o fragilitate a lor. Suntem prea înconjuraţi de minciună, încât ajungem să nu mai avem încredere în nimeni. Uite aşa se închid oamenii în ei, devin precauţi, devin şi mai pretenţioşi, şi mai singuri. E tot mai greu în ziua de azi, când fugi de colo colo, când toate vin de-a valma, să mai ai timp de prietenie. Să ai timp să cunoşti un om aşa cum trebuie, să nu arzi etapele. Ca să poţi împărtăşi liniştea cu cel de lângă tine, e nevoie să ai parte tu însuţi de linişte, să poţi să te detaşezi un pic din toată nebunia asta, ca să-ţi dai seama încotro o iei, ce vrei de la viaţă. Este important să ne învingem singurătatea, să reuşim să ne deschidem, să ne facem un prieten. Pentru că suntem oameni şi sentimentele cele mai importante şi mai frumoase aici se nasc, în această zonă. Am nelinişti, desigur, dar sunt de altă natură. Aceste nelinişti duc la compunerea unei piese, la acţiune. Sunt foarte emotiv, deşi pe scenă nu s-a văzut niciodată. Secretul prieteniei, al iubirii? Există unul. Să ştii să ceri iertare, atunci când ai greşit.
Nu, oamenii nu m-au uitat. Când merg pe stradă mereu sunt îmbrăţişat şi mi se mulţumeşte că am adus bucurie cu muzica mea, că am însemnat ceva în viaţa acestor oameni. Cum să nu mă bucure acest lucru? Marea mea dragoste însă au fost şi au rămas musicalurile de televiziune. Nu se mai fac, din păcate. Am 11 musicaluri scrise până acum. Se joacă prin toată ţara, au încă succes. Publicul este dornic, dar nu mai există interes în zona televiziunilor, din păcate. Simt că am fost abandonaţi noi, compozitorii, nedrept.”
