x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar "Astazi e ziua ta..." - Mihai Constantinescu

"Astazi e ziua ta..." - Mihai Constantinescu

03 Ian 2005   •   00:00

4 ianuarie 2005
"Sus, in deal", "Un zambet, o floare", "O lume minunata" sunt doar cateva dintre slagarele cu care a ajuns la inima publicului. Mihai Constantinescu implineste astazi 59 de ani.

"Una e ce ne place si alta e ce se poate"

Click pentru a mari imaginea
"In fiecare zi ne putem naste si in fiecare zi putem sarbatori. Zilei in care m-am nascut nu i-am dat niciodata o foarte mare importanta, nu stiu de ce. E un lucru firesc, un prilej de a te intalni cu oamenii care tin la tine cu adevarat. Cand eram mic copil, cand inca traia mama mea, de ziua mea ea imi facea mie un cozonac special, pe care mi-l rupea in cap. Acum, cine o sa treaca pe la mine cu placere nu va fi nici o problema, asa a fost de fiecare data. E normal sa te bucuri cand cineva iti ureaza ‹‹La multi ani!››. Ma bucur pentru fiecare zi, si de o privire a cuiva, si de un gand frumos, si de o vorba frumoasa. Ma bucur ca ele exista si mi se pare normal ca toti sa simtim asa, nu numai pentru o singura zi. Oricand ti se poate spune ‹‹La multi ani!›› si trebuie sa fii la fel de bucuros pentru ca oamenii s-au gandit frumos la tine. Nu stiu daca numai mie mi se pare ca timpul trece repede sau si celorlalti. Acum e Craciun, acum e Revelion, mai avem putin si mergem la mare, dupa ce ne intoarcem de la mare ne punem intrebarea unde facem Revelionul. Mai lungi mi se par zilele sau anumite momente din zi, dar in nici un caz intervalele lungi; aceste perioade mi se par foarte scurte. Cand am schimbat prefixele, m-am suparat. Mi se parea curios, imi spuneam: ‹‹Opa! De acum incep si numar cu trei. Hop! De acum incep si numar cu patru. Hop! De acum incep si numar cu cinci››. Aveam intotdeauna senzatia sa ma ascund, sa nu ma vada nimeni, nu stiu de ce... Curios, dar adevarat! Imi doresc sa fiu sanatos, sa pot face treaba, sa pot sa fiu util mie si celor din jur. Consider ca pentru tot ce am facut pana acum am muncit, ceva din energia pe care fiecare dintre noi o avem am dat-o. Nu cred ca daca as lua-o de la inceput cu alte date as fi foarte fericit, poate mi-ar placea sa stea varsta pe loc si sa nu inaintez, dar numai ca una e ce ne place si alta e ce se poate. Toti atunci cand venim suntem datori cu o plecare. Realizarea mea, pentru ca tot vorbim de un om care s-a tinut de muzica si a facut muzica, e ca mi-am terminat albumul si urmeaza ca la sfarsitul acestei luni sa il lansez. Un cadou frumos, cu piese frumoase, cu texte interesante. E ceva! Aveam un cantec care vorbea despre mine: "Sunt un simplu om s-atat/Nici frumos si nici urat/Si as vrea sa pastrezi iubirea mea"."

×
Subiecte în articol: calendar