Este un nume de referinţă în muzica uşoară românească şi nu numai... De curând a aniversat un an de radio, la Europa FM, o experienţă deosebită pentru artistă. Monica Anghel împlineşte astăzi 38 de ani. Jurnalul Naţional îi urează "La mulţi ani!".
În această perioadă, ca de altfel în toate perioadele de un an încoace, dimineaţa merg la radio. Filmările alături de colegii mei de la Divertis le-am terminat şi de trei ori pe săptămână fac antrenamente de aikido la Liceul Dinu Lipatti, plus spectacolele pe care le am.
De curând am fost la Palatul Parlamentului, domnul Sorin Oprescu i-a avut drept invitaţi pe chestorii din toată Europa unde a avut loc un eveniment foarte frumos. Am cântat împreună cu orchestra dirijată de Ionel Tudor. Astăzi vom face o acţiune pentru copii împreună cu postul nostru de radio, iar seara voi fi prezentă la teledonul UNICEF, prezentat de Andreea Marin şi Dan Bittman.
De-a lungul timpului, am învăţat că trebuie să fiu punctuală, să-mi asum responsabilitatea lucrurilor pe care le-am făcut, le fac şi pe care urmează să le fac. De la părinţii mei am învăţat să fiu modestă, oamenii cu cât sunt mai valoroşi cu atât sunt mai modeşti. Sau cel puţin aşa ar trebui să fie. Am învăţat aşadar lucruri simple, dar extrem de importante, fundamentale, pe care nu cred că poţi să le treci prin viaţă întotdeauna cu spatele drept.
Sunt foarte multe momente importante care mi-au rămas întipărite în suflet, dar îmi aduc aminte acum de 1994. Prima dată când am avut un recital la Mamaia... am fost singurul artist român care a susţinut un recital numai în englează cu ever-green-uri, melodii internaţionale foarte cunoscute.
Toţi oamenii erau în picioare. Îmi mai aduc aminte de Cerbul de Aur... cât a contat publicul care m-a susţinut enorm. Băteau cu picioarele în podeaua de lemn, parcă era cutremur, o energie pozitivă pe care mi-au transmis-o neîncetat. Şi oamenii care în fiecare dimineaţă mă ascultă la radio... Datorită lor Divertis a fost lider de audienţe. Nimic nu se poate face fără public, meseria asta nu o poţi face de unul singur.
Mă felicit pentru tot ce am făcut până acum! Că fac bine, că fac rău, trebuie să îmi asum tot... asta este viaţa mea. Tot ce s-a întâmplat până acum e viaţa mea. De un singur lucru îmi pare rău, că nu am copii. Realizările au la bază munca mea şi seriozitatea. În orice cerc de oameni m-aş duce nu o să mă arate nimeni cu degetul, fiindcă nu am făcut compromisuri. Viaţa mea a fost şi este o întâmplare fericită.
Efectiv sunt mulţumită de tot ceea ce am făcut, sunt liniştită şi Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru tot ce îmi oferă. Toţi suntem oameni. Şi artistul se loveşte de problemele de care se lovesc toţi ceilalţi, nu este urcat pe un piedestal.
Îmi doresc să fiu sănătoasă, norocoasă, fericită, să am putere de muncă şi să fac cum crede Dumnezeu că e mai bine pentru mine.
Citește pe Antena3.ro