x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar "Astazi e ziua ta..." - Oana Pellea

"Astazi e ziua ta..." - Oana Pellea

28 Ian 2005   •   00:00

29 ianuarie 2005
De ziua ei, Oana Pellea nu isi doreste decat sa daruiasca. Adica sa faca ceea ce stie mai bine, acolo pe scena, sa ofere o farama din sufletul ei celorlalti. Astazi actrita implineste 43 de ani.

"Le multumesc parintilor mei ca m-au adus pe lume"

Click pentru a mari imaginea
"Anul acesta am vrut ca de ziua mea sa joc. E cel mai mare cadou pe care il pot avea de ziua mea. Acela de a darui o farama din mine celorlalti. Deci, diseara sunt la Teatrul Foarte Mic si joc un spectacol care mi-e poate, in ultimul timp, cel mai drag. Se numeste "Ma tot duc" si am colindat cu el si cu partenerul meu, Sandu Mihai Gruia, vreme de 8 ani, o buna parte din lumea asta mare, jucandu-l in franceza si italiana. Acum il jucam in romana si e o mare bucurie pentru mine aceea de a juca acasa. Ce pot spune despre aniversarea mea e ca nu prea simt si nu prea stiu unde au trecut cei 43 de ani... In piesa de diseara exista un schimb de replici "ce o sa ne facem?" - "o sa ne treaca timpul" - "nu, timpul trece"! Probabil ca asa mi se intampla si mie, timpul trece pe langa mine, ba mai repede, as zice ca fuge. Nu imi dau seama de varsta mea si oricum o buna parte din mine a intepenit pe la 16 ani... Fiecare varsta chiar are bucuriile ei. Iar fiecare an din spate a avut bucuriile si greutatile sau durerile lui. Nu mi-as dori alta varsta. Parca ma simt din ce in ce mai bine cu mine, am inceput sa ma accept si sa ma si iert... M-am mai imblanzit... Nu imi doresc decat sa fiu sanatoasa si sa imi dea Doamne-Doamne ce crede el ca e mai bine pentru mine. Si oricum, e atat de mare minunea ca existam, si mai mult, ca suntem constienti de asta, incat e o prostie ca numaram anii.. ar trebui sa numaram secundele de cand ne-am nascut si poate asa ne-am da seama de cate secunde am pierdut din viata. Si sigur, gandul meu azi se indreapta catre mama si catre tatal meu, carora le multumesc ca m-au adus pe lume. Iar diseara, imi cer scuze spectatorilor, dar imi voi permite sa le dedic spectacolul lor."

×
Subiecte în articol: calendar