Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Orice manuscris are nevoie să fie atins, cercetat, descifrat pentru a-şi arăta adevărata valoare. Ovidiu Mihăilescu este acel „manuscris”, care, descifrat, se dezvăluie celor din jur ca fiind şi poet, şi cantautor, şi realizator al unei emisiuni radio extrem de îndrăgită, şi profesor de chitară pentru mulţi copii nerăbdători să se joace cu corzile şi cu notele muzicale. Peste toate acestea, soţ, tată, frate, fiu şi mai ales prieten. Nu e uşor, dar se bucură când rănile din sufletele multora primesc cuvintele şi cântecele lui ca balsam. Bucuria e cu atât mai mare cu cât vindecarea vine repede. Ovidiu Mihăilescu şi-a sărbătorit ieri ziua de naştere. Jurnalul Naţional îi urează „La mulţi ani!”.
„Trece timpul cu viteza fulgerului, nu-ţi dai seama când e Crăciunul şi când e Paştele. Să zicem că am făcut câte ceva în anul care a trecut, în sensul că prin voia lui Dumnezeu şi cu ajutorul prietenilor am reuşit să mai scot o carte «pe hârtie». Aici trebuie să le mulţumesc lui Sorin Poclitaru şi Clarei Mărgineanu, care au pus şi suflet şi alte părţi importante ca să se întâmple asta. Acum lucrez la un album, altfel decât cele dinainte. Am avut foarte multe concerte. A fost un an în care m-am ocupat şi de clubul Watt, unde am avut parte de multe seri frumoase, care mi-au mers la inimă. Mai descopăr oameni frumoşi, mulţi, şi mă bucură acest lucru, pentru că uneori avem impresia că trăim singuri şi că nu găsim oglinzi suficiente în care să ne reflectăm. Pare că lucrurile se însănătoşesc în jurul nostru din acest punct de vedere. Fiecare îşi caută un drum. Găsesc motive să zâmbesc, pentru că totdeauna mi-a plăcut să merg pe partea însorită a străzii, nu pe cea întunecată.
Merg la concerte şi descopăr oameni care încet îmi devin prieteni. Dacă m-aş întâlni cu mine tânăr pe stradă, faţă în faţă, mi-aş spune să nu uit ce frumoasă e această perioadă, pentru că adolescenţa are un har aparte. Este perioada în care noi nu avem limite, în care ştim să zburăm, în care credem că putem atinge orice vârf, orice loc din lumea asta. Dacă nu uităm mesajul acesta al adolescenţei şi dacă nu-l încărcăm cu energie şi cu forţă ca să ne atingem visele, atunci eşuăm într-o bătrâneţe care nu întotdeauna este cea mai reuşită, cea mai bună. «Adu-ţi aminte ce visai şi fă acest lucru în continuare!» N-aş pleca din România, pentru că sunt dependent de Eminescu. Pentru că mă încăpăţânez să cred că măcar câţiva trebuie să rămână ca să crească PIB-ul de bun simţ naţional. Pentru că iubesc ţara asta defectă ca pe o mamă drogată, pentru că m-am născut ca să schimb ceva aici şi pentru că nu vreau s-o abandonez... N-aş pleca, pentru că mi-e dor de bojdeuca lui Creangă, pentru că trebuie cineva să dea sânge ca să nu devină o ţară de ţigani, hoţi şi şmenari, pentru că Dumnezeu le-a lăsat pe cele nebune ca să-şi râdă de cele înţelepte şi pentru că, poet fiind, nu ştiu să visez în altă limbă...
Dar în România, astăzi, tupeul ţine loc de bună ziua, iar furtul şi minciuna au devenit decoraţii de onoare. Nu mai ştim să facem diferenţa între educaţie şi mahala şi tânjesc după o lume normală în care nu trebuie să ocoleşti zilnic 1.000 de gropi. Mi-aş dori să mai văd cum este să trăieşti simplu fără să întâlneşti zilnic absurdul şi umilinţa lipsei de lege şi morală. Aş vrea ca măcar câţiva ani să mi se vindece rănile dezamăgirilor politice şi personale şi să mai uit armata de VIP-uri cocoşate care se lăfăie la tribună. Uneori aş vrea să plec precum Gaugain, să caut un paradis pe care noi nu-l mai vedem nici în cele mai neruşinate vise.”
Citește pe Antena3.ro
