Astăzi e ziua ta, Paul Ciuci

“ este condimentul cu care îmi place să dau gust vieţii pe care o trăiesc”

Crede cu tărie că trebuie să ieşi la lumină şi să te întâlneşti cu viaţa

Solistul şi chitaristul legendarei trupe Compact, Paul Ciuci a împlinit sâmbătă 58 de ani. La mulţi ani!

“Am avut întodeauna convingerea că trăiesc pe acest Pământ - ca toţi ceilalţi de altfel - datorită unui Plan şi că am o misiune de îndeplinit! Fiecare din noi avem unul sau mai multe daruri cu care venim pe lume... Uneori acestea sunt descoperite devreme de către părinţii noştri şi-n funcţie de ideile şi dorinţele lor de suntem îndrumaţi spre activităţi care ne plac sau nu. Alteori se întâmplă ca, descoperind prin propria experienţă ceva care să declanşeze şi apoi să întreţină pasiunea pentru , să alegem noi înşine calea spre împlinirea viselor şi dorinţelor noastre.

Nu sunt o excepţie de la regulă... Iniţial părinţii mei au văzut în dorinţa mea de a cânta  doar un moft care <îi va trece când va creşte un pic mai mare>. Am fost un copil plin de energie... o dovedeau coatele şi genunchii juliţi de la căţăratul prin copaci sau de la multele căzături cu bicicleta sau bucata de lemn cu patru rulmenţi pe care eram toată ziua... Aveam opt-nouă ani când prima chitară cumpărată de Mama m-a făcut încet încet să descopăr ceva ce îmi plăcea mai mult decât cu copiii de vârsta mea. Am început să cu chitara mea din ce în ce mai mult timp. Era ceva nou şi aveam de descoperit o lume întreagă de sunete care din fericire îmi plăceau şi îmi erau tot mai dragi... atât de mult încât Mama mea îmi spunea: . Mă bucur că scumpa de ea a apucat să-şi vadă copilul pe scenă şi fericit că face ce-i place mai mult în viaţă.

Sunt convins că Talentul este Dar de la Dumnezeu, că te naşti cu el, nu este ceva ce poţi cumpăra cu bani din piaţă... Şi mai cred că fără muncă şi pasiune rămâne doar  despre care oamenii vor spune: . Se spune că norocul şi-l face omul cu mâna lui. Dacă ar fi aşa, aş fi primul care mi-aş deschide un atelier de noroc.

Cred că Miracolul există de la început şi până la sfârşit în viaţa noastră. Este mereu prezent, doar trebuie să deschidem larg ochii şi îl vom vedea. În marea lor majoritate oamenii vor miracole şi se roagă: etc. Sunt sigur că fiind în viaţă este un miracol, faptul că pot să merg singur, să mă spăl, să respir fără vreun aparat, să cânt, să iubesc, să pot să vorbesc, să aud, să văd cu ochii mei minunile care mă înconjoară sunt deja ele însele miracole... Şi în viaţa mea deja s-au întâmplat multe miracole pentru care sunt recunoscător, iar cel mai important dintre ele este fata mea, Vanessa.

Dacă nu pui sare în mâncare aceasta nu va avea nici un gust. Dacă ar fi doar soare şi căldură şi ar dispare frigul şi întunericul totul s-ar topi în jur şi ar muri. Aşa cum e nevoie de ploaie, dar şi de zile senine pentru ca natura să rămână în viaţă, eu cred că şi în viaţa unui om e nevoie şi de un pic de  , altfel totul ar deveni o linie continuă fără orizont, fără dorinţe, fără împliniri... Un pic de nebunie care va face diferenţa între moarte şi viaţă...   

Când ai terminat socotelile pe pământul acesta, acolo, jos, în întuneric, nu va mai fi nici bucurie, nici speranţe, nici dor, nici foame, nici sete... Aşa că, este condimentul cu care îmi place să dau gust vieţii pe care o trăiesc. Dar cel mai important lucru este înţelepciunea cu care alegi ca o să nu se transforme într-o care va distruge totul. Şi consider că excesul, sub orice formă ar exista, este marea nebunie de care trebuie să mă feresc şi dacă sunteţi de acord, să ne ferim!!!! E greu, uneori tare greu!

De o bună perioadă de timp mă consider un om fericit... Sunt un om căruia nu-i trebuie foarte multe lucruri ca să fie mulţumit. Şi acest fel de a fi îmi dă un confort sufletesc foarte mare. Am învăţat să mă bucur de ceea ce am. Dorinţele mele mă lasă să dorm liniştit noaptea... Nu visez ,  sunt  cu măsură... Îmi place să ajut, îmi plac oamenii, chiar dacă am avut multe dezamăgiri...

Cred cu tărie că viaţa este o provocare şi nu merită să stai în umbră... Trebuie să ieşi la lumină şi să te întâlneşti cu ea... Dă-i întâlnire ca unei iubite, ieşi cu ea la plimbare, spune-i ce îţi place la ea şi ce nu îţi place, faceţi planuri împreună şi ea îţi va răspunde... Se va schimba de dragul tău, va vedea că o iubeşti şi îţi va răspunde tot cu dragoste. Spune-i că e urâtă, că nu-ţi mai place de ea... fi nemulţumit mereu şi vei vedea că nimic bun nu va ieşi din asta... Hehehehe... sunt un optimist incorigibil... Mi s-a reproşat asta de multe ori. Am făcut greşeli. Nu puţine. Îndrăznesc să spun chiar multe. Le-am recunoscut şi asta m-a ajutat să mă împac cu mine însumi şi să merg mai departe. Cu speranţe, cu optimism şi zâmbetul pe buze până la capăt... (Asta mi-s io... altul mama nu mai are).

Va mulţumesc frumos tuturor pentru urările, gândurile şi susţinerea voastră!”