"Aş vrea să mă mai nasc tot în familia mea" "Mi-aş dori să îmbătrânesc într-un radio public cu valori de radio public, nu de radio comercial. Aş vrea ca radioul să-şi păstreze menirea şi să rămână acel loc de suflet al publicului ascultător", ne mărturisea directorul de Comunicare şi Marketing al SRR, Ruxandra Săraru. Astăzi împlineşte 50 de ani. Îi urăm "La mulţi ani!".
"Sunt acolo unde mă simt cel mai bine, la Slătioara, sub poalele Munţilor Căpăţânii, foarte aproape de oraşul Olarilor Horezeni, în Oltenia mea iubită şi îmi petrec timpul cu cele mai dragi fiinţe de pe lumea asta, părinţii mei, sora mea Alexandra şi băiatul meu Mihnea. Despre debutul meu în gazetărie... ce să vă spun? A fost unul dintre cele mai frumoase momente din viaţa mea, când am intrat în radio. Eram aşa de emoţionată că oricine mi se adresa mă ridicam sfioasă şi respectuoasă în picioare. A fost în iunie 1990 la un concurs luat, având ca temă evenimentele dramatice din acea perioadă.
De atunci, am păşit toate treptele carierei jurnalistice până la realizator. Şi iată-mă acum, ceva ce nu am visat niciodată, director de Comunicare şi Marketing în cea mai frumoasă - după mine - instituţie din lumea asta! Frumoasă ca oameni, miraculoasă ca sens şi ca scop, eternizantă... Unui jurnalist, ca să aibă succes în carieră... nu trebuie să îl caute. Trebuie să caute faptul de viaţă real, adevărul, echidistanţa şi obiectivitatea. Şi niciodată să nu aibă ca ţel un podium. Laurii îi vor veni singuri şi numai de la cititori sau de la ascultători. Dacă e făcută aşa cum spuneam, cu realism, echidistanţă şi obiectivitate, presa poate duce România înainte prin slujitorii ei, dacă şi ei sunt animaţi de mai binele ţării şi al nostru. În topul împlinirilor mele profesionale este că lucrez la Radio România. Nu îmi pot dori mai mult. Iar ca împlinire personală este fiul meu Mihnea care anul acesta a devenit avocat. Eu mă dezamăgesc în fiecare zi pentru că nu pot cere oamenilor mai puţin decât îmi cer mie. Şi tot în fiecare zi mă dezamăgesc unii oameni, unele situaţii dar tot în fiecare zi alţi oameni, mult mai mulţi, alte fapte de viaţă mă fac fericită şi mă fac să iubesc necondiţionat. Idealul cu care am pornit la drum a fost să spun adevărul, oricât m-ar costa şi asta se aplică şi în viaţa mea personală. Am vrut să fiu critic în domeniul Istoriei Artelor. Am eşuat din acest drum pe care, din păcate, nu o să îl mai pot relua niciodată. Dar nu îmi pare rău, gazetăria mi-a oferit alte satisfacţii pe care în nici un alt domeniu nu cred să le fi avut. Dacă ar fi să mă mai nasc încă o dată aş vrea să fie tot în familia mea. Nu cred că aş putea ocoli aceleaşi greşeli de care îmi pare rău, dar sunt omeneşti şi trebuie să mi le asum. De ce ar mai trebui să se mai nască Ruxandra Săraru încă o dată? Dintr-un singur motiv: să îl nască la rându-i pe Mihnea. De ziua mea îmi urez să îmi fie familia sănătoasă, prietenii bucuroşi şi eu, dacă se poate, alături de ei."
Citește pe Antena3.ro