Astăzi e ziua ta... Ştefan Călţia!

"Nu cred că există o muză..." "Eu ştiu dacă destinul meu înseamnă arta? Cred că destinul meu este să fiu un om cu rânduiala firească a lucrurilor. Pictura e în bună parte meserie... şi toate meseriile sunt în bună parte artă", este de părere Ştefan Câlţia.

Apreciatul pictor împlineşte astăzi 67 de ani. Jurnalul Naţional îi urează "La mulţi ani!".

"Dacă un meseriaş nu trece dincolo de ritualul strict al profesiunii cu dragostea şi cu aplecarea spre acel lucru pe care îl face, atunci nu mai este nici meseriaş. Toţi bunii meseriaşi sunt artişti, indiferent că sunt fierari sau pictori. Povestea mea spune că... într-o ţigănie de la marginea oraşului Făgăraş locuieşte un fierar. Tot ţigan. Coşul de la fierărie e mai mare decât toată gospodăria lui. Când intri în fierăria lui, atât de frumos sunt rânduite sculele lui şi atât de frumos vorbeşte despre fierul lui, încât rămâi fascinat.

L-ai asculta o viaţă întreagă. O rânduială ca la fierăria ţiganului de la marginea oraşului Făgăraş nu am mai văzut decât la o Universitate germană, într-un atelier de gravură!

DEBUT
Am început firesc, ca toată lumea, la un liceu de artă din Timişoara unde am avut un profesor de excepţie, Iuliu (Julius) Podlipny. Nu i-aş da nici un sfat lui Ştefan Câlţia de atunci pentru că acum nu sunt mai deştept decât la 14 ani şi mi-ar face plăcere să-l văd! Cred că m-aş uita la el şi aş spune: «Uite, băiatul ăsta se străduieşte!». După terminarea liceului am continuat cu facultatea, unde iarăşi am avut bucuria să mă întâlnesc cu o mare  personalitate, Corneliu Baba, şi cu nişte colegi extraordinari, ambiţioşi, harnici şi talentaţi precum Sorin Dumitrescu, Sorin Ilfoveanu, Mihai Cismaru, Cornel Antonescu. Şi de aici ştiţi şi dumneavoastră ce a urmat...

Deşi timpul trece, nu m-am gândit niciodată să mă felicit sau să-mi fac mustrări. Eu mă bucur că mă scol dimineaţa şi că mă culc seara cu gândul la lucrurile mele, la Dumnezeu, la copii, la lumea din jur.

UN DAR
Nu cred că există o muză... cred că inspiraţia este un dar pe care ţi l-a dat Dumnezeu şi pe care te străduieşti să-l împlineşti. E ca şi când ţi-a dat Dumnezeu o bucăţică de pământ pe care trebuie să o lucrezi. Şi o lucrezi şi o îngrijeşti cu dragoste, cu înţelegere, cu sârguinţă. Brusc, timpul nu a schimbat nimic în opera mea... ori în inspiraţia mea. Dar o dată ce vremea trece se cizelează nişte lucruri, cred eu, în tine, în felul cum gândeşti, în viziunea artistică. La vârsta de 14 ani negrul şi albul erau lucrurile care îmi defineau viaţa. Între timp au apărut griuri, nuanţe..."