Astăzi e ziua ta... Ştefan Mitroi!

"Din burta mamei... în burta lumii"

"Generalilor de la Interne le sunt antipatic pentru că sunt scriitor. Generalilor de la Uniunea Scriitorilor le sunt antipatic pentru că lucrez la Interne (mie îmi place să poetizez şi să-i spun în secret Ministerul Angoaselor şi Imprevizibilităţii). Ca tot românul, în 1990 m-am aşezat la coada unde se dădeau certificate de bonitate morală, dar m-am pomenit scos din rând. Băiat prost de la ţară, nu ştiusem să mă poziţionez corect din punct de vedere politic, având o uşoară înclinaţie spre stânga. Politically correct, cum se spune. Am rămas până în ziua de azi cu neştiinţa aceasta. Aşa se face că bietele mele cărţi trebuie să îndure indiferenţa celor ce împart bilete de favoare în literatura română de azi în timp ce destui cititori spun despre ele cuvinte atât de măgulitoare, încât mie, autorul lor, îmi vine, crezându-le cam exagerate, să mor de ruşine.

Povestea vieţii mele începe într-o după-amiază de primăvară, când o femeie gravidă a aţipit pe câmp şi furnicile au urcat pe burta ei ca pe un deal, călcând direct pe bătăile inimii celui mic dinăuntru. A urmat noaptea de Paşti şi chiar în noaptea aceea, taman când începea slujba de Înviere, neştiind ce mă aşteaptă, m-am mutat din burta mamei în burta lumii. Multă vreme nu mi-a părut rău. Au fost anii copilăriei, petrecuţi într-o casă din Teleorman, care, în ciuda faptului că mi-a rămas mică, îmi vine bine şi acuma. în casa aceea am putut să visez până la stele. Au fost anii studenţiei, când chiar am atins stelele. Au fost anii petrecuţi în redacţiile mai multor ziare, ajungând, pentru o vreme, între generalii presei scrise. Pe urmă, un fel de general la Interne, în chestiuni având legătura tot cu presa. Timpul şi-a mărit dintr-o dată viteza şi am început să cred, pe lângă Dumnezeul oamenilor, în Dumnezeul furnicilor. Mai cu seamă în preajma zilei mele de naştere, mă rog, la acesta din urmă, să mă înveţe cum să fac să nu-mi mai fie dor de mama. De ziua mea le sunt nerecunoscător părinţilor mei, că m-au învăţat în mod greşit că poţi răzbi în viaţa prin cinste şi verticalitate morală. Le sunt nerecunoscător copiilor mei, că s-au făcut mari, lăsându-mă fără posibilitatea de a mă întoarce prin intermediul lor în copilărie. Le sunt nerecunoscător prietenilor, că şi-au ales la naştere vieţi la fel de trecătoare ca a mea. îi sunt nerecunoscător lui Karl Marx, fiindcă a scris singur Capitalul, deşi putea, fiind născuţi în aceeaşi zi, să pună şi semnătura mea pe copertă. în schimb, îi sunt recunoscător vinului, că este ieftin. Să tot petreci! Acum, la 53 de ani, o voi face în compania celor care nu mă caută niciodată de ziua mea, fiindcă pur şi simplu nu ştiu că exist, motiv pentru care le rămân profund recunoscător. Dacă-mi doresc ceva? Sigur că-mi doresc. Nu să trăiesc mult, ci suficient. Cât să-mi visez toate visele, iar pe unele dintre ele să le pot aşterne pe hârtie."