x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Astăzi e ziua ta... Tudorel Postolache!

Astăzi e ziua ta... Tudorel Postolache!

de Ramona Vintila    |    20 Noi 2009   •   00:00
Astăzi e ziua ta... Tudorel Postolache!
Sursa foto: /Agerpres

Academicianul Tudorel Postolache, fost ambasador al României la Luxemburg, împlineşte astăzi 77 de ani. Jurnalul Naţional îi urează "La mulţi ani!".

"Tudorel Postolache - părintele «spiritului de la Snagov». Cel care a reuşit să adune şi să «unească-n cuget şi simţiri» adversari până mai ieri ireconciliabili. Tudorel Postolache, care în cadrul INCE a declarat drept proiect prioritar valorificarea gândirii economice româneşti şi universale. În cadrul căruia am început să publicăm şi suntem aproape gata cu «Opere complete» de Nicholas Georgescu-Roegen şi în cadrul căruia apare în română, sub dublul auspiciu al Academiei Române şi al BNR, colecţia de «Laureaţii Nobel în economie» - un monument de cultură economică.

Tudorel Postolache, cel cu dezbaterile ESEN (Evaluarea Stării Economice Naţionale). Cel cu dezbaterile multidisciplinare de la Centrul său de Economie Comparată şi Consens. Cel cu Enciclopedia economică Naţională, la care participă nu numai economişti, ci şi sociologi, umanişti ca Dan Hăulică, reprezentanţi ai altor ştiinţe ca acad. Cristian Hera, figuri polivalente ca Mircea Maliţa şi oameni politici, dar şi oameni de ştiinţă ca Ion Iliescu, Emil Constantinescu şi Petre Roman. Care reuşeşte să beneficieze de concursul unor laureaţi Nobel, ca Laurence Klein sau George Buchanan, sau preşedinţi de academii străine, ca Jaime Aluja.

Tudorel Postolache, în sfârşit, care tatonează în direcţia unei noi paradigme în ştiinţa economică, tatonare începută la Barcelona, cu prilejul primirii sale ca membru al Academiei Regale de Ştiinţe Economice şi Financiare. Dă-i pe mână lui Postolache proiectul «unei noi ordini economice internaţionale» şi el îţi pune pe masă, la termenul stabilit, documentul adoptat unanim de cei implicaţi. E omul cel mai plin de idei şi cel mai capabil să mobilizeze competenţe pe care l-am întâlnit în 60 de ani de viaţă activă, pe acest glob al nostru, cel mai capabil de lipsa de măsură pe care o implică marile proiecte.

Desigur, Tudorel Postolache nu e un înger, deşi el crede în lumea îngerilor şi a lucrului divin transportat în sfera creării de valoare. El e un om, cu slăbiciunile inerente firii umane. Dar ca «spiritus rector» e formidabil. E omul în stare să scoată de la fiecare mai mult decât poate da. În stare să pună în valoare ce are mai bun fiecare. În stare să transforme zeci, sute sau mii de oameni într-o echipă. Şi pe el însuşi - într-o uzină de idei. Acolo unde e el, fiţi siguri că nu poate exista imobilism. Se întâmplă ceva. Pe planul ideilor, pe plan instituţional.

Are verb şi simţul cuvintelor, al improvizaţiei, mergând exact la ţintă, dar şi al sublimării ideilor în concepte şi al acestora într-un întreg sistem, ca în teoria lui despre «Succesiu-nea generaţiilor coexistente». Şi mai are ceva: un simţ al identificării substanţei, esenţelor, ideilor noi la alţii. Un simţ cu care-i uimeşte adesea şi pe autorii acestora.

Finalmente, este un om al metaforei, hiperbolei, al proiectelor mari şi al proiecţiilor şi mai mari, un strategist, dar şi un desăvârşit tactician, un utopist dublat de un hiperrealist cu grija detaliilor, înclinat spre «demesure», acolo unde alţii s-ar mulţumi să viseze cuminte, un personaj cu darul de a surprinde comicul situaţiilor şi când e vizibil şi gros, şi când e insesizabil (...)." (Din volumul prof. Gheorghe Dolgu, apărut în editura ASE Bucureşti, în 2009 cu titlul "Repere şi instantanee")

×
Subiecte în articol: calendar