x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar "Astazi e ziua ta..." - Valentin Gheorghiu

"Astazi e ziua ta..." - Valentin Gheorghiu

21 Mar 2005   •   00:00

A debutat la 15 ani sub bagheta lui George Enescu. In urma cu 55 de ani devenea solist al Filarmonicii bucurestene. Maestrul Valentin Gheorghiu a implinit ieri 77 de ani.

  • CALENDAR
  • "Datorita muzicii, ma simt mereu tanar"

    "Nu imi dau seama de varsta pe care o implinesc; probabil, datorita muzicii ma simt mereu tanar. E vorba de continut, nu de ce se vede. Un an in plus sau mai putin nu conteaza, totul e ca ma simt un om fericit. Ziua de astazi va fi una obisnuita, poate vor veni cativa prieteni, in general sunt un om foarte simplu. Din nefericire, trece timpul foarte repede. Mi-am dat seama vazand o serie de prieteni si mari dirijori cum au fost Sergiu Comissiona si Mihai Brediceanu, cu care am fost prieten apropiat. Totusi, timpul nu iarta. Totdeauna am avut grija viitoarelor concerte, pregatiri, si nu mi-am dat seama cand a trecut timpul. S-a intamplat sa am parte de o aniversare deosebita, am impresia ca acum 20 de ani, chiar de ziua mea, am cantat la Ateneu cu Filarmonica... La sfarsit m-am trezit cu orchestra care mi-a cantat "Multi ani traiasca!". M-am simtit foarte jenat, ca la un concert simfonic lucrurile particulare nu au ce cauta. O data cu schimbarea prefixelor nu m-am simtit mai puternic, m-am simtit putin speriat ca am ajuns sa numar cu "sapte". Se intampla la Craiova, la inceputul anului. Peste strada era nu un afis, mai mult decat un afis, ceva enorm, scris acolo "Gheorghiu la saptezeci de ani va canta...". Am avut iara un soc! De ziua mea imi doresc sa am in continuare atat de multi prieteni ca si acum si sa stiu ca ascultatorii nu ma uita si ca vin mereu cu placere la concerte. Viata mea sa stiti ca am dedicat-o acestei muzici pe care am facut-o pentru ascultatorii mei. Inaintarea in varsta nu o resimt ca pe o povara. Deocamdata merg fara baston, e foarte bine. Va spun, interiorul este neschimbat, ambalajul mai lasa de dorit. Nu sunt un plangaret care sa-si planga trecutul. Consider ca mai am ceva de spus. Nu am regrete incat sa imi doresc sa ma intorc in timp, nu sunt Faust sa ma intorc in ce perioada vreau. Fiecare varsta cu satisfactiile ei, tineretea cu tineretea, fiecare varsta are recompensarile ei. Recompensa mea de acum este ca am o fetita de 18 ani, acest copil este marea mea realizare. Sunt foarte incantat si va multumesc foarte mult ca nu m-ati uitat. Sunt un om cinstit fata de mine si fata de ceilalti."

    ×
    Subiecte în articol: calendar