Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Apreciatul actor Vlad Rădescu împlineşte astăzi 58 de ani. La mulţi ani!
“Cu aceeaşi plăcere revin în paginile Jurnalului Naţional, la fel de tânăr ca acum un an, onorat de atenţia deosebită pe care mi-o acordaţi... Deşi afectat la rându-mi de criză, am fost în ultimele 12 luni când plin de energie, pentru a putea îndeplini cât mai mult din cele ce mi-am propus să le înfăptuiesc la Teatrul Naţional din Târgu-Mureş sau pentru a finaliza proiectele începute cu studenţii mei şi colegii de la Facultatea de Arte a Universităţii «Spiru Haret». Am mai fost când bucuros pentru reuşitele profesionale ale celor două Mihaele ale mele (fata şi soţia), când ceva, ceva mai trist observând degradarea – din mai toate punctele de vedere... – a mediului în care convieţuim şi de care ar trebui să fim mai preocupaţi.
Speranţa moare, însă, ultima. Chiar dacă e criză. Şi pentru că am filmat mai puţin decât în ceilalţi ani, am avut răgazul să fiu preocupat de rostul meu, de cel al breslei din care fac parte, iată, de decenii... Am fost surprins de faptul incredibil, dar şi impardonabil, după opinia mea, că spectacolul socotit cel mai bun al anului la chiar Gala UNITER să nu fie prezent la Festivalul Naţional de Teatru, organizat tocmai de UNITER şi – de cine altul decât... – Ministerul Culturii. Dar ce să ne mai mirăm? E criză. «Curba de sacrificiu teatral» trebuie să o suporte tocmai cei împătimiţi de teatru, de vreme ce valoarea este ori absentă, ori accesibilă (ca într-alt caz) doar pentru 150 de spectatori. Oare acesta să fie rostul Festivalului Naţional? Criză de spectacole bune, în schimb inflaţie de nume sonore. Poate că nu mai contează valoarea spectacolelor, ci doar buletinul realizatorilor. Sau paşaportul. Mai ales dacă vin de-afară. Chiar fără viză. Că e criză. Şi criza-i de import, nu? Am mai fost surprins de faptul că în România anului 2010 poţi fi invitat să prezinţi Concertul Pascal la Ateneul Român, organizat de Primarul General al Bucureştilor, şi după nouă luni şi repetate amânări să nu îţi primeşti onorariul cuvenit (şi convenit). Pentru că e criză? Dar cel mai tare am fost dezamăgit de prestaţia profesională, dar şi umană, a Ministrului Culturii care, deşi nu a văzut nici un spectacol al trupei româneşti de la Târgu-Mureş (dânsul sau măcar unul dintre experţii aparatului din subordine!), a afirmat nu o singură dată că acolo nu se întâmplă nimic. Sau nici nu aţi auzit, domnule ministru, de Victor Ioan Frunză, Gelu Colceag, Radu Nica, Theodor Cristian Popescu, Beatrice Rancea, Vlad Massaci, Adriana Grand, Dragoş Buhagiar, Lia Manţoc, Mihaela Michailov? Se urmărea, de fapt, înlocuirea unui director român cu unul maghiar. Era o miză sau e doar criză?! şi asta tot timp de nouă luni, fără a se fi intrat în legalitate şi a fără a se fi organizat, conform legii, un concurs pentru ocuparea postului.
Dacă scădem cele nouă luni marcate de singurele colaborări cu statul care... este, dar nu prea funcţionează, mi-au rămas la numărat vreo alte trei în care am constatat, din nou, că pe pământul acesta există oameni care nu te iartă toată viaţa pentru cât bine le-ai făcut. Dar asta mă ajută să rămân mereu în priză, deşi e criză. Şi visez la vremuri mai bune şi la oameni pe măsura vremurilor. Şi mă şi străduiesc pentru asta.
Până una alta, mă îndestulez cu dragostea familiei mele, cu prietenii (nu foarte mulţi, dar buni), cu ceilalţi colegi – şi ei nu puţini – care nu m-au dezamăgit, nici ei şi nici spectacolele ori filmele lor, şi care îmi dau încredere şi putere să continuu. Pentru că nu renunţ la consistenţa vorbelor celui care a primit Premiul Nobel pentru Pace, Fridtjof Nansen: «Ai reuşit, continuă, n-ai reuşit, continuă!»“
Citește pe Antena3.ro
