x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Faptul divers, acum 100 de ani

Faptul divers, acum 100 de ani

29 Ian 2012   •   21:00
Faptul divers, acum 100 de ani

Corsetiera din str. Regala

Aflam ca dna Stephanie Schisler, renumita corsetiera din str. Regala, s-a reintors din Paris, unde timp de patru saptamani a studiat noile modele de corsete aparute pentru 1912, care prin croiala lor speciala si eleganta formei au starnit un adevarat entuziasm si admiratie printre doamnele pariziene indestul de cunoscute pentru eleganta lor. Dna Schisler a arajat o expozitie a acestor corsete, in salonul d-sale, care se poate vizita in toate zilele si, desigur, va starui aceeasi admiratie si printre dnele bucurestene care tin sa fie elegante prin buna corsetare.

A aparut “Aghiuta' No. 5

Astazi evenimentul mondial la ordinea zilei e aparitia No. 5 al lui “Aghiuta'. Pe langa splendide ilustratii colorate, “Aghiuta' publica in numarul 5 articole de Mimi Pinson, Const. Raulet, V. Savel, B. Nemteanu, Fantazia si alti scriitori de valoare. “Aghiuta' costa 15 bani exemplarul.

Incendiul din Campina

Astazi, la orele 9 si jumatate dimineata, un incendiu a izbucnit la un conduct mare de petrol al Societatii “Steaua Romana' din Gara Campina. Focul a luat nastere din cauza presiunii prea mari cu care se pompa pacura. Din aceasta cauza, conductul a pleznit si a izbucnit titeiul cald care a luat foc din cauza frecarii azvarlind flacari la mari distante. Luandu-se grabnice masuri de catre administratia societatii “Steaua Romana', focul a putut fi stins dupa un interval de o jumatate de ora. A ars un stalp de telegraf din apropiere si o cantitate mare de pacura. Conductul a fost distrus.

Incercarea de sinucidere din str. Gandaci

Aseara, pe la orele 10 si jumatate, in str. Gandaci No. 1 bis, Sofia Niculescu a incercat sa se sinucida band 200 grame de spirt denaturat. Cauza acestui act disperat a fost o neintelegere avuta cu sotul ei. In urma ajutoarelor ce i s-au dat de internul societatii de salvare, tanara femeie este in afara de orice pericol.

(Din “Dimineata', 29 ianuarie 1912; texte selectate de Tudor Cires)

×