Ziua Mondială a Telecomunicaţiilor
Este ziua 138 a anului ● Au mai rămas 227 de zile
Soarele
Răsare la 5:44 ● Apune la 20:41
Luna
Răsare la 2:43 ● Apune la 14:59
● Lună nouă 24 mai ● Primul pătrar (Luna în creştere) 31 mai ● Lună plină 7 iunie ● Ultimul pătrar (Luna în descreştere) 16 iunie
Sărbătoare creştină: Sf. Apostol Andronic; Sf. Iunia; Cuv. Nectarie şi Teofan
Sfântul Andronic se număra printre cei 70 de apostoli ai lui Iisus. El şi Iunia erau rude ale Apostolului Pavel. Aceştia l-au ascultat pe Hristos înainte ca Pavel să facă acest lucru. De aceea, Pavel însuşi mărturiseşte în Epistola sa către Romani: "Îmbrăţişaţi pe Andronic şi pe Iunia, cei de un neam cu mine şi împreună închişi cu mine, care sunt vestiţi între apostoli şi care înaintea mea au fost în Hristos". Împreună cu Iunia, Andronic a construit biserici după legea Apostolilor, a izgonit duhurile necurate din oameni, i-a vindecat pe bolnavi şi a adus alinare şi nădejde în sufletele celor oropsiţi.
Credinţe populare, tradiţii, semne
Zorile sunt zeiţe invocate în unele cântece funerare din "Cartea românească a morţilor" să dea răgaz sufletului să-şi pregătească cum se cuvine despărţirea de lumea de aici şi plecarea în lumea de dincolo. Cântecele de Zori, numite "Zorile de afară, Zorile la fereastră", sunt texte rituale de mare vechime şi tulburătoare frumuseţe, cântate la unison sau antifonic de un grup de femei în diferite momente ale ceremonialului funerar. În imaginarul popular, Zorile sunt zâne surori, de obicei trei, care hotărăsc, prin însăşi apariţia lor înainte de răsăritul Soarelui, ieşirea sufletului din existenţă şi plecarea lui în postexistenţă. Bătrânele le cântă cu faţa la răsărit, cu o lumânare şi un fir de busuioc în mână. (Profesor Ion Ghinoiu)
Click istoric
La data de 18 mai 1388 a avut loc sfinţirea bisericii celei mari a Mănăstirii Cozia, judeţul Vâlcea, importantă ctitorie a lui Mircea cel Bătrân. Catapeteasma originară din lemn a ars şi a fost refăcută în 1794 din cărămidă, fiind zugrăvită în anul 1907. Crucea de pe turlă este din timpul lui Mircea, iar policandrele din naos şi pronaos au fost dăruite mănăstirii de domnitorul Constantin Brâncoveanu. Clădirile au fost refăcute de domnitorii Bibescu şi Ştirbei. în pronaos se găsesc mormintele voievodului Mircea şi al monahiei Teofanei, mama lui Mihai Viteazul, călugăriţă după moartea fiului ei. Piatra funerară a domnitorului este o copie a celei originale şi datează din 1938.
S-a întâmplat azi
În România
● 1848 - Apare în "Gazeta de Transilvania" articolul lui George Bariţiu intitulat "Terorismul străin în Moldo-România", în care, referindu-se la hotărârea Dietei din Cluj, scria că "Soarta naţiunii române se va hotărî în Bucureşti şi în Iaşi, iar nu în Cluj, nici în Blaj, nici în Buda. Aceasta o ştiu contrarii noştri, pentru aceea se şi aruncă asupra ziselor capitale cu toată povara silei lor...";
● 1974 - Se realizează la Reşiţa motorul de 4.000 CP, primul de această putere construit în ţară.
În lume
● 1944 - A început deportarea masivă, din ordinul lui Stalin,
a tătarilor din Crimeea înspre Asia Centrală;
● 1964 - Tratative la Washington între delegaţiile guvernamentale ale României şi SUA, vizând îmbunătăţirea relaţiilor dintre cele două ţări.
Născuţi la 18 mai
● 1897 - Actorul şi regizorul Frank Capra (m. 1991);
● 1920 - Papa Ioan Paul al II-lea (m. 2005).
Citește pe Antena3.ro