x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Marţi, 29 aprilie 2008

Marţi, 29 aprilie 2008

de Ramona Vintila    |    29 Apr 2008   •   00:00
Marţi, 29 aprilie 2008

• Ziua internaţională a dansului • Este ziua 120 a anului • Au mai rămas 246 de zile

 

• Ziua internaţională a dansului
• Este ziua 120 a anului
• Au mai rămas 246 de zile

 

Soarele:

Răsare la 6:09

Apune la 20:18

Luna:

Răsare la 3:05

Apune la 13:06

Lună nouă:

5 mai

Primul pătrar(Luna în creştere):

12 mai

Lună plină:

20 mai

Ultimul pătrar(Luna în descreştere):

28 mai

 

 

Sărbătoare creştină

Prăznuit astăzi, Cuviosul Mem­non Mărturisitorul încă de mic a realizat care este calea pentru a accede la Împărăţia Ceru­ri­lor. A considerat că pentru acest lucru trebuie să abandoneze lumea comună. În scurt timp, călugării l-au ales conducătorul lor, pentru că dădea un bun exemplu. Fiind blînd, sme­rit şi plin de dragoste, a devenit şi fă­că­tor de minuni. Aşa strălucind mulţi ani şi făcînd mi­nuni, dădea mîntuire celor care-l chemau în ajutor. Făcîndu-se plăcut pînă la sfîrşit, s-a dus către Domnul plin de merindea faptelor bune. După trecerea la cele veşnice, moaştele sale au devenit făcătoare de mi­nuni.

 

 

Calendar creştin-ortodox

Sfintele Paşti; Sfinţii 9 Mucenici din Cizic; Cuviosul Mărturisitor Memnon

Calendar romano-catolic

Sfînta Ecaterina din Siena, fecioară, învăţătoare, patroană a Europei

Calendar greco-catolic

A III-a zi de Paşti; Sfinţii 9 Mucenici din Cizic; Cuviosul

Memnon Taumaturgul; Sfînta Ecaterina de Siena

 

S-a întîmplat azi

În România

1849 – Cărturarul sas Stephan Ludwig Roth, participant la Re­vo­luţia din 1848-1849 din Transilvania, a fost condamnat la moarte de un tribunal militar maghiar şi executat, pentru poziţia sa hotărîtă de susţinere a cauzei românilor transilvăneni şi de combatere a politicii de maghiarizare a naţionalităţilor din Transilvania;

1868 – Înfiinţarea Filarmonicii Române din Bucureşti (astăzi Filarmonica “George Enescu”);

1877 – Adunarea Deputaţilor adoptă o moţiune prin care se de­cla­ră starea de război cu Imperiul Otoman;

1941 – Decret-lege pentru înfiinţarea Institutului de Credit Românesc, avînd, printre alte obiective, sprijinirea românilor din teritoriile pierdute în 1940;

1991 – Remaniere guverna­men­tală; este respinsă de Parlament candidatura lui Dinu Patriciu, precum şi a lui Radu Bercea­nu.
 

În lume

1945 – Adolf Hitler se căsăto­reşte cu Eva Braun în buncărul din Berlin şi îl desemnează pe amiralul Karl Dönitz ca succesor;

1988 – Liderul URSS Mihail Gorbaciov promite creşterea li­bertăţii religioase.

 

Născuţi la 29 aprilie

1899 – Duke Ellington, jazzman, pianist (m. 1974);

1970 – Andre Agassi, tenisman.

 

Click istoric

La 29 aprilie 1980 a murit regizorul Alfred Hitchcock. S-a născut la 13 august 1899. A fost unul dintre cei mai apreciaţi regizori, atît prin thriller-ele pe care le-a regizat, cît şi prin apariţiile sale în propriul serial tv. Primul său mare succes a fost în 1926 – “The Lodger”, un thriller bazat pe viaţa lui Jack Spintecătorul. La sfîrşitul anilor ’30 părăseşte industria de film britanică şi pleacă în America. La sfîrşitul anilor ’50 filmele sale au devenit mai curajoase, în special “The Trouble With Harry” şi “Vertigo”. “Psycho” (1960) a fost o adevărată capodoperă a lui Hitchcock, mai ales pentru interpretările lui Janet Leigh şi Anthony Perkins.

 

Credinţe populare, tradiţii, semne

Prima mulsoare a turmei de oi la începutul sezonului pastoral în ziua de Sîngiorz sau în altă zi de la începutul lunii aprilie şi începutul lunii mai şi urmată de o frumoasă petrecere cîmpenească este numită Sîmbra Oilor, Arietul, Ruptul Sterpelor, Măsurişul Oilor. După numeroase activităţi practice şi juridice (asocierea proprietarilor de oi pentru formarea stînei, însemnarea oilor etc).

În ziua de Sîmbra Oilor se mă­sura şi se cresta pe răbojul de lemn laptele de la oile fiecărui sîmbraş pentru a i se calcula cantitatea de brînză cuvenită la spargerea stînei numite Alesul, Răscolul. Activităţile practice şi juridice erau însoţite de nume­roase acte rituale menite să apere stîna şi ciobanii de forţele male­fice pe timpul verii: aprinderea Focului Viu, afumarea ciobanilor şi oilor, alungarea prin strigăte şi zgomote a vrăjitoarelor care fură sporul laptelui, anularea puterii cucului de a lua sau de a strica laptele prin practica magică Cucu! – Răscucu!, purificarea oilor şi stăpînilor de oi prin stropirea lor cu apă sfinţită, scăldatul ritual în apa curată a rîurilor sau spălatul cu rouă, prepararea unor alimente rituale, sacrificarea mielului, pronun­ţarea formulelor magice etc. Sîm­bra Oilor se încheie cu o petrecere cîmpenească, unde se mănîncă alimente specifice (balmoş, mămăligă fiartă în lapte şi cu adaos de unt, mielul fript hai­duceşte, colaci, caşul de la prima mulsoare).

• Profesor Ion Ghinoiu

×
Subiecte în articol: calendar oilor