Este ziua 126 a anului - Au mai rămas 240 de zile
Soarele
Răsare la 5:59
Apune la 20:26
Luna
Răsare la 17:51
Apune la 4:12
Lună plină
9 mai
Ultimul pătrar (Luna în descreştere)
17 mai
Lună nouă
24 mai
Primul pătrar (Luna în creştere)
31 mai
Proverbul zilei:
"Un bogat când moare, săracul fluieră"
"Proverbele Românilor", Iuliu A. Zanne/Ed. Scara
Sărbătoare creştină: Sf. Mare Muceniţă Irina; Sf. Mucenici: Neofit, Gaie şi Gaian
Astăzi, creştinii ortodocşi o prăznuiesc pe Sfânta Mare Muceniţă Irina. A fost singura fiică a împăratului Lichinie, din cetatea Maghedon. Primul ei nume a fost Penelope. Pentru ca fata împăratului să fie pusă la adăpost de toate ispitele acestei lumi, a fost zidit un turn foarte înalt în care să-şi trăiască zilele. Când a ajuns la vârsta priceperii, Lichinie i-a ales pe bătrâna numită Caria şi vârstnicul Apelian pentru a-i oferi o educaţie aleasă. Tânăra ajunge la momentul în care trebuie să îşi aleagă un băiat pentru a se căsători cu el. După câteva zile, a decis să fie mireasa Domnului. Astfel, Irina a început să colinde din oraş în oraş pentru a-l vesti pe Hristos.
Credinţe populare, tradiţii, semen
Cel mai cunoscut substitut ritual al omului, atestat din neolitic pînă astăzi, este vasul ceramic, în special oala. Aceasta se naşte din modelarea lutului şi redevine ceea ce a fost, pământ, printr-o moarte violentă, spargerea rituală. Animată cu viaţă, oala substituie în anumite contexte rituale şi ceremoniale omul şi diferite reprezentări malefice sau benefice. Oala poate adăposti însă şi spiritele potrivnice omului.
De aceea, în perioada de lăuzie, în nopţile şi zilele cât stă mortul în casă, în timpul vrăjilor şi descântatului etc. oalele stau întoarse cu gura în jos pentru a opri cuibărirea chiriaşilor nepoftiţi: Muma sau Fata Pădurii, spiritul mortului şi altele. (Profesor Ion Ghinoiu)
Click istoric
La 5 mai 1821, a murit Napoleon Bonaparte. S-a născut la 15 august 1769, în Ajaccio, Corsica. Cariera lui a început în rândurile armatei revoluţionare.
A înlăturat printr-o lovitură de stat "Directoratul", fiind apoi ales Prim Consul al Republicii Franceze. S-a autoproclamat împărat al francezilor (1804-1814, 1815), în 1805 rege al Italiei, iar în 1806 Protector al Confederaţiei Rinului. A abdicat în 1814 la Fontainebleau şi după un scurt exil a revenit în 1815 pentru cele 100 de zile de domnie, încheiate cu înfrângerea de la Waterloo. A revoluţionat sistemul legal, politic şi economic din Franţa prin Codul civil şi a pus bazele unei reforme economice.
S-a întâmplat azi
În România
1950 - Arestarea foştilor miniştri şi subsecretari de stat din anii 1920-1947, indiferent dacă au colaborat cu comuniştii sau le erau împotrivă (Dinu şi George Brătianu);
1955 - Se inaugurează, la Timişoara, postul local de radio-emisie "Radio Timişoara";
1957 - Începe editarea în România a lucrărilor lui Karl Marx şi Friedrich Engels.
În lume
1922 - Guvernul ungar adresează o notă Conferinţei Ambasadorilor de la Paris, în care protestează împotriva extinderii legislaţiei reformei agrare din România şi asupra proprietăţilor latifundiarilor unguri din Transilvania;
1949 - Se înfiinţează Consiliul Europei.
Născuţi la 5 mai
1846 - Henryk Sienkiewicz, scriitor ("Quo vadis", "Prin foc şi sabie") (m. 1916);
1981 - Craig David, artist.
Citește pe Antena3.ro