x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Miercuri 14 ianuarie 2009

Miercuri 14 ianuarie 2009

de Ramona Vintila    |    14 Ian 2009   •   00:00

Este ziua 14 a anului
Au mai rămas 351 de zile



Soarele:
Răsare la 7:49
Apune la 17:01
Luna:
Răsare la 21:24
Apune la 9:39
Ultimul pătrar(Luna în descreştere):
19 ianuarie
Lună nouă:
27 ianuarie
Primul pătrar(Luna în creştere):
5 februarie
Lună plină:
12 februarie


Proverbul zilei:

"În căldura frigurilor, cuvântul nu prinde loc"
"Proverbele Românilor", Iuliu A. Zanne/Ed. Scara


Sărbătoare creştină: Cuv. Părinţi ucişi în Sinai şi Rait (Odovania Praznicului Botezului Domnului)

Astăzi sunt pomeniţi sfinţii cuvioşi părinţi ucişi pe Muntele Sinai şi în Rait. Aceştia au lăsat toate cele lumeşti şi au mers să locuiască în pustiu. Au fost ucişi de oameni de neam barbar care trăiau în Arabia şi călătorind i-au găsit pe sfinţi în pustie. Sfinţii din Rait au fost ucişi de acelaşi neam barbar care, intrând cu oastea în cetate şi negăsind bani, a răpit femei şi copii, apoi s-a întors în oraş şi i-a ucis pe toţi cei de acolo. Luându-şi robii, s-a dus să treacă marea, dar oamenii luaţi de corvoadă au scufundat corabia.


S-a întâmplat azi

ÎN ROMÂNIA
1557 – Apare la Braşov Octoihul în limba slavonă, prima carte tipărită de diaconul Coresi, care va desfăşura până în 1583 o bogată activitate închinată şi tipăririi de cărţi în limba română;
1595 – Lupta de la Putineiu; fraţii Buzeşti şi Radu Calomfirescu, în fruntea unor detaşamente ale oştii de ţară, înfrâng pe tătarii care invadează ţara.

ÎN LUME
1943 – Întâlnirea premierului britanic Winston Churchill şi a preşedintelui american F.D. Roosevelt în cadrul Conferinţei
Aliate de la Casablanca (Maroc);
1954 – A avut loc căsătoria dintre Marilyn Monroe şi Joe DiMaggio;
1994 – Preşedintele SUA, Bill Clinton, şi preşedintele rus, Boris Elţîn, semnează Acordul de la Kremlin.

NĂSCUŢI LA 14 IANUARIE
1941 – Faye Dunaway, actriţă;
1953 – Victor Socaciu, cantautor.


Click istoric

Astăzi se împlinesc 190 de ani de la naşterea poetului şi omului politic Dimitrie Bolintineanu. Printr-un misterios concurs de împrejurări, e ridicat, în 1844, la rangul de pitar. Faptul că publicase în 1842 admirabila poemă "O fată tânără pe patul morţii", prezentată elogios de Ion Heliade Rădulescu, a jucat probabil un rol decisiv. Pleacă la Paris în 1845, cu o bursă din partea Asociaţiei literare, audiază cursurile lui Michelet, Quinet şi Mickiewicz. Izbucnind revoluţia din 1848, revine în ţară. Redactează împreună cu Bălcescu, Bolliac ş.a. "Poporul suveran". Căzând revoluţia, a fost exilat. Pleacă în Transilvania, apoi la Constantinopol şi la Paris ca să-şi continue studiile întrerupte. S-a stins din viaţă la 1872.


Credinţe populare, tradiţii, semne

Sărbătoarea religioasă de astăzi, Cuvioşii părinţi ucişi în Sinai şi Rait, are corespondent şi în calendarul popular. Previziunile pentru această zi sunt deosebit de complexe, atingând toate domeniile vieţii individului – bunăstare, boală, caracter nefast general. Credinţele spun că, dacă astăzi va fi senin, animalele din gospodărie se vor îmbolnăvi. Dacă astăzi plouă, se anunţă bogăţie în perioada ce urmează. Este o zi propice pentru leacuri utilizate la descântat. În mod obişnuit, descântătoarele foloseau alături de plantele de leac diverse alimente şi băuturi, şi ape minerale. După identificarea şi pronunţarea numelui celui care a trimis şi a provocat îmbolnăvirea, acesta era ameninţat şi blestemat, scos şi izgonit prin cuvinte, gesturi şi acţiuni energice în locuri unde nu mai putea lua contact cu bolnavul.
  • Profesor Ion Ghinoiu

"Încă o zi infectă..."

14 IANUARIE 1947
"Dimineaţă, criză cardiacă în urma unei scene"  (Paul Claudel)
"Încă o zi infectă…" sau "365 de motive de a nu te ridica din pat", Pierre Enckell/ Ed. Art

×
Subiecte în articol: calendar